Potrivit Symmetrica, liderul pieței locale de pavele și borduri vibropresate și cel mai mare producător autohton, mai mult de jumătate din vânzările realizate provin din nord-estul țării, fiind astfel în linie cu strategia de business și dezvoltare a companiei.

40651-sebastian_bobu_director_executiv_symmetrica.jpgAstfel, în clasamentul afacerilor Symmetrica în funcție de regiuni, Moldova ocupă primul loc, cu 55%, Transilvania și centrul țării este pe locul al doilea, cu 25%, iar zona de Sud și Muntenia se află pe locul al treilea, cu 20% din vânzări.

”Cele două fabrici pe care le deținem în Modova produc circa jumătate din cantitățile livrate pe piața locală de pavele și borduri, iar în celelalte zone livrările se fac aproximativ în cantități egale. De altfel, această împărțire a vânzărilor am prevăzut-o încă din momentul în care am decis amplasarea de fabrici în zone pe care le considerăm strategice”, explică Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.

Potrivit afirmațiilor sale, în acest moment, Symmetrica are o capacitate de producție în cele cinci fabrici din România de peste 13.500 de metri de produse pe zi, atât pavele, cât și borduri și rigole.

Transilvania, fruntașă la proiectele publice

În ceea ce privește zonele unde cea mai mare pondere a vânzărilor merge către proiectele publice, pe primul loc de află Transilvania și centrul țării, fiind derulate numeroase investiții in în infrastructura urbană și în cea a drumurilor locale. În Moldova proiectele publice au de asemenea o pondere importantă, însă o mare parte din vânzări sunt realizate și pe segmentul privat.

Proiectele publice reprezintă 60% din business-ul total realizat de Symmetrica, procent care se regăsește la nivelul întregii piețe locale de pavele și borduri. Acest lucru se datorează în special gradului tot mai ridicat de absorbție a fondurilor europene, potrivit reprezentantului Symmetrica.

De asemenea, 30% din business-ul companiei este reprezentat de proiecte private, fie acestea comerciale, ori industriale sau rezidențiale, iar 10% de vânzările în rețelele de bricolaj sau de distribuție de materiale de construcții.

București și nordul Moldovei, polurile care atrag proiecte private

În ceea ce privește segmentul proiectelor private, cele mai multe livrări de produse Symmetrica sunt realizate în București și în nordul Moldovei, unde se regăsesc cei mai mulți clienți din zona rezidențială, fie că este vorba de dezvoltatori imobiliari sau de locuințe private.

Spre exemplu, două mari proiecte private în București către care Symmetrica a livrat recent volume importante de produse sunt ansamblul imobiliar Cartierul Solar, pe ale cărui alei se montează 15.000 de metri pătrați de pavele din gama Alegria și de tip Behaton, și reprezentanța auto DAB, proiect care  necesită 10.000 de metri pătrați de pavaj.

# # #

Despre Symmetrica

Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri și rigole vibropresate pietonale și carosabile, într-o gamă variată de forme și culori. Aceasta a fost înființată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (60% din acțiuni) și Florin-Cristinel Stanciu (40% din acțiuni).

Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Verești, județul Suceava, urmată apoi de unitățile de producție de la Podu Iloaiei, județul Iași (2010), și Bolintin Vale, în apropiere de București (2011), Prejmer – Brașov (2012) și Cociu – Bistrița-Năsăud (2012).

Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele și borduri se numără Arena Națională, parcul balnear din stațiunea Vatra Dornei, magazine Carrefour, Lidl, Penny Market, parcări cu pavele ecologice în București etc. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitatea de străzi, trotuare și parcuri ecologice din întreaga țară.

# # #