Topul celor mai scumpe case din Romania
Hot News - 28.07.2005
 

Bucurestiul conduce de departe in topul oraselor cu cele mai mari preturi din Romania pe segmentul rezidential, potrivit unui studiu realizat de revista Capital, pe baza informatiilor furnizate de agentiile imobiliare. Cele mai scumpe locuinte din Capitala se gasesc in cartierele Primaverii, Dorobanti, precum si pe bulevardele Kisseleff si Aviatorilor.

Aici exista case pe care proprietarii cer patru-cinci milioane de euro, in functie de prestigiul imobilului, finisaje, amplasament si suprafata de teren aferenta.

In aceste zone, cumparatorul trebuie sa plateasca in jur de 1.500-2.000 de euro/mp pentru un imobil mai vechi si finisaje medii. “Pentru finisaje de lux si pozitionare excelenta, preturile pot atinge si cateva mii de euro pe metru patrat”, spune Razvan Spataru, director vanzari in cadrul departamentului rezidential al agentiei imobiliare Platinum Expert.

Spre exemplu, pentru o vila cu demisol, parter, etaj si mansarda, amplasata pe soseaua Kisseleff, langa Arcul de Triumf, proprietarul vrea patru milioane de euro. Tot patru milioane de euro face si o vila cu 15 camere si cu o suprafata totala de 864 mp situata pe Bulevardul Aviatorilor. Proprietatea are spatii interioare generoase, zece locuri de parcare in incinta si gradina.

Cum de a ajuns sa coste atat de mult o vila in Bucuresti, ne explica Razvan Iorgu, Corporate Manager al departamentului vanzari rezidentiale de la Eurisko. “Costul de achizitie al acestor proprietati este dat in primul rand de pretul terenului care este extrem ridicat in aceste parti ale Capitalei, apoi de calitatea locuintelor respective si de suprafata.

Atat timp cat aceasta zona va fi considerata zona nobila a Bucurestiului, o casa aici inseamna, alaturi de calitatea si securitatea pe care o ofera, o carte de vizita pentru proprietar, iar chiriile obtinute justifica pretul de vanzare”, considera Iorgu.

Poate traiti cu impresia ca doar vilele pot avea preturi fabuloase. Ei, iata ca nu este adevarat. Marius Luca, Residential Sales Negotiator la CB Richard Ellis Romania, spune ca un apartament, intr-un bloc nou, cu vedere la parcul Herastrau si cu o suprafata de circa 450 mp, cu trei dormitoare, fiecare cu baie proprie, birou, living imens si finisaje ultraluxoase se vinde cu 1,2 milioane euro.

“Cu toate ca preturile par fabuloase pentru majoritatea romanilor, exista persoane interesate de astfel de proprietati. Asta nu inseamna intotdeauna ca vor si cumpara. Vorbim de oameni pentru care o astfel de proprietate vine doar sa completeze colectia imobiliara pe care o detin deja”, mai spune Luca.

Robert Teodorescu, directorul departamentului vanzari rezidentiale de la Regatta, spune ca interesate de astfel de proprietati sunt si companiile mari care isi pot permite sedii de exceptie, precum si investitorii straini care le cumpara pentru a le inchiria mai departe.

Un oras care vine puternic in urma Bucurestiului este Constanta, unde pretul solicitat pe o vila cu 12 camere si trei nivele este de 2,5 milioane de euro. “De asemenea, foarte scumpe sunt si vilele de la malul marii, zona Faleza Nord. Aici, costurile de achizitie sunt in jur de un milion de euro”, arata Adrian Buha, directorul agentiei imobiliare Tomis.

“Cei interesati de astfel de proprietati sunt romanii cu foarte multi bani, firmele mari care isi pot permite sedii de exceptie si investitorii straini, care le cumpara pentru a le inchiria mai departe.”

Robert Teodorescu, directorul departamentului vanzari rezidentiale de la Regatta


La Cluj, pretul unei vile in cel mai scump cartier, Andrei Muresanu, este in jur de 1,5-2 milioane de euro. “Acesta este un cartier exclusiv de case, iar proprietarii beneficiaza de multe facilitati in acest perimetru”, spune Cristian simon, reprezentantul agentiei imobiliare Quantum Capital din Cluj. Urmatoarele doua pozitii sunt ocupate, la egalitate, de Timisoara si Iasi.

Aici, cele mai scumpe case pot fi cumparate cu sume de maximum 600.000-700.000 de euro. “In Iasi, preturile cele mai mari sunt in centru, precum si in cartierele Bucium si Copou”, afirma Diana Cibotar de la Velis Imobiliare Iasi.

In orasul de pe Bega, conform consultantului imobiliar Dana Potyesz de la Casadomi, zona centrala este printre cele mai scumpe si, in acelasi timp, printre cele mai cautate de catre cei care au bani si vor o casa.

Preturile imobilelor de lux din Capitala

• In zona Romana – Bd. Lascar Catargiu, un imobil cu o suprafata construita de 1.600 mp si o curte de 150 mp costa 3,6 milioane de euro. Proprietatea este stil duplex, fiind impartita in doua imobile in oglinda, fiecare cu intrare proprie. Imobilul a fost restaurat in totalitate de catre actualul proprietar, nefiind modificate elementele arhitecturale originale.

• Pe Calea Dorobantilor se afla o cladire construita in 1920, cu patru nivele dispusa pe un teren de 1.800 mp, cu o suprafata utila de 370 mp pe fiecare nivel. Imobilul si-a pastrat farmecul datorita stucturilor exterioare si interioare deosebite, a decoratiunilor din fier forjat si a ferestrelor inalte. Pretul de vanzare pentru intreaga proprietate este de 2,9 milioane de euro

• Un alt exemplu este o vila situata langa Gradina Icoanei, cu arhitectura deosebita, construita in 1936. Imobilul are trei nivele, 720 mp si 15 camere cu finisaje moderne. Gradina dispune de 360 mp si trei locuri de parcare. Pretul este de 2,2 milioane de euro.

Unde se gasesc cele mai scumpe proprietati

Cele mai scumpe proprietati rezidentiale se gasesc in Bucuresti, in zonele Kisseleff-Aviatorilor – Primaverii – Dorobanti. Pe langa aceste zone, vile cu preturi mari putem gasi si in Snagov, Baneasa, Universitate si Cotroceni.

In medie, la nivel national, preturile solicitate de proprietari pentru acest tip de imobile au crescut, in primele sase luni ale anului, cu circa 20 % - 30%, fata de intervalul similar al anului trecut.

SURSA: Agentiile imobiliare

28 July 2005