Poluarea aerului şi nivelul ridicat de congestionare a traficului reprezintă două dintre problemele fără soluţie ale marilor oraşe din Europa, în ciuda a numeroase proiecte propuse de diferite organizaţii. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul oraşelor europene cu trafic rutier de coşmar, realizat de compania TomTom, specializată în sisteme de navigaţie.

33999-lyon.jpg10. Lyon, Franţa

  • Nivelul de congestionare a traficului: 31%
  • Întârziere/oră de condus în perioada de vârf: 39 minute

Al treilea mare oraş al Franţei, Lyon are o intensă activitate comercială, bancară şi industrială, fiind în acelaşi timp şi o destinaţie turistică atractivă. Oraşul este renumit pentru atmosfera sa intimă, iar numeroasele străduţe înguste reuşesc să îi fascineze pe vizitatori, însă fac ca traficul rutier să se desfăşoare greoi.

34000-bruxelles.jpg9. Bruxelles, Belgia

  • Nivelul de congestionare a traficului: 34%
  • Întârziere/oră de condus în perioada de vârf: 49 minute

Oraş cu circa 1,2 milioane locuitori, Bruxelles atrage până la 4 milioane oameni în timpul zilei, iar cei mai mulţi dintre aceştia vin cu maşina. Potrivit autorităţilor, nivelul de congestionare a traficului scade PIB-ul oraşului cu până la 2%. Cei care se încumetă să plece cu maşina în cea mai aglomerată oră a dimineţii petrec cu 71% mai mult timp pe drum, iar şoferii de seară pierd cu 92% mai mult timp în maşină.

34001-stockholm.jpg8. Stockholm, Suedia

  • Nivelul de congestionare a traficului: 36%
  • Întârziere/oră de condus în perioada de vârf: 48 minute

Denumit şi „Veneţia Nordului”, Stockholm este un oraş amplasat pe 14 insule, unde lacul Mälaren se varsă în Marea Baltică. Deşi capitala Suediei are o atmosferă aparte, sistemul de canale şi poduri contribuie din plin la nivelul de congestionare a traficului. Cea mai aglomerată perioadă este seara, când timpul de parcurgere a unei distanţe creşte cu 85% faţă de momentele în care oraşul este gol.

34002-paris.jpg7. Paris, Franţa

  • Nivelul de congestionare a traficului: 36%
  • Întârziere/oră de condus în perioada de vârf: 44 minute

Considerat a fi cel mai romantic oraş al lumii, Parisul este în acelaşi timp şi unul dintre cele mai aglomerate, astfel că participanţii la trafic au nevoie de multă răbdare. Ambuteiajele din capitala Franţei sunt la ordinea zilei, însă există numeroase rute alternative, astfel că Parisul reuşeşte să se poziţioneze în urma altui oraş francez în acest clasament.

34003-roma.jpg6. Roma, Italia

  • Nivelul de congestionare a traficului: 36%
  • Întârziere/oră de condus în perioada de vârf: 44 minute

Străduţele înguste ale Romei fascineză turiştii din întreaga lume, însă reuşesc să îi înnebunească pe şoferi. Sistemul de transport public din capitala Italiei este bine pus la punct, însă este pus la încercare de planul învechit al oraşului, ce nu a fost conceput pentru un asemenea număr de locuitori şi de autovechicule. Între orele 8 şi 9 ale dimineţii, timpul de parcurgere al distanţelor creşte cu 84%.

34004-marseille.jpg5. Marsilia, Franţa

  • Nivelul de congestionare a traficului: 40%
  • Întârziere/oră de condus în perioada de vârf: 46 minute

Al doilea mare oraş al Franţei se bucură de un decor superb, pe malul Mării Mediterane. Renumit pentru portul său pitoresc, dar şi pentru frumuseţea peisajelor, oraşul atrage milioane de vizitatori, ceea ce contribuie din plin la aglomerarea traficului. Deşi Marsilia este ca un furnizar pe tot parcursul anului, apogeul este atins pe perioada verii.

34005-palermo.jpg4. Palermo, Italia

  • Nivelul de congestionare a traficului: 40%
  • Întârziere/oră de condus în perioada de vârf: 39 minute

Cu toate că turiştii nu asociază Sicilia cu ambuteiajele rutiere, Palermo este un adevărat coşmar al şoferilor. Cei care se încumetă să conducă în cele mai aglomerate ore ale dimineţii sau ale serii, pierd cu 65%, respectiv 67% mai mult timp pentru a parcurge un drum, decât în momentele în care străzile sunt libere.

34006-varsovia.jpg3. Varşovia, Polonia

  • Nivelul de congestionare a traficului: 44%
  • Întârziere/oră de condus în perioada de vârf: 55 minute

Includerea capitalei poloneze în clasamentul de faţă a fost neaşteptată pentru mulţi, însă este uşor explicabilă: evoluţia economică a ţării din ultimul deceniu se reflectă şi în numărul de maşini de pe străzi. Proprietarii de automobile din Varşovia sunt mult mai numeroşi decât erau în urmă cu zece ani, în timp ce instituţiile de administraţie a străzilor nu au reuşit să vină cu soluţii pentru a ţine sub control această creştere rapidă.

34007-istambul.jpg2. Istanbul, Turcia

  • Nivelul de congestionare a traficului: 57%
  • Întârziere/oră de condus în perioada de vârf: 64 minute

Metropola ce se întinde pe două continente este una dintre cele mai mari aglomeraţii urbane din Europa, având o populaţie de circa 13,5 milioane locuitori. Suprafeţele mari de apă din centrul oraşului duc la blocaje în trafic, deoarece şoferii sunt obligaţi să folosească podurile pentru a traversa oraşul. Seara, o călătorie durează cu 127% mai mult decât în orele în care străzile sunt necirculate.

34008-moscova.jpg1. Moscova, Rusia

  • Nivelul de congestionare a traficului: 65%
  • Întârziere/oră de condus în perioada de vârf: 74 minute

Moscova este oraşul cu cel mai infernal trafic rutier nu doar din Europa, ci din întreaga lume, potrivit indexului realizat de compania TomTom. Potrivit statisticilor, un şofer obişnuit din Moscova pierde opt zile pe an în trafic în plus față de locuitorii altor mari orașe, iar cea mai aglomerată perioadă a zilei este seara, când timpul de parcurgere a unei distanţe creşte cu 133% faţă de momentele în care oraşul este liber.

NU RATA: Top 10 – Cele mai importante oraşe la nivel global

 

9 May 2014