Aflați de zeci de ani pe tron, au ajuns să reprezinte un simbol al longevității. Au asistat și chiar orchestrat evenimente de importanță mondială, fiind în continuare iubiți și respectați de public. IMOPEDIA prezintă clasamentul monarhilor cu cele mai lungi perioade de domnie, aflați încă pe tron.

38536-10_regele_suediei.jpg10. Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei

  • Perioada domniei: 42 ani
  • Vârsta: 69 ani

Rege al Suediei din 15 septembrie 1973, Carl Gustaf este cel mai mic dintre cei cinci copii și singurul fiu al Prințului Gustaf Adolf, Duce de Västerbotten și a Prințesei Sibylla de Saxa-Coburg și Gotha. În tinerețe, a fost supranumit de către presa suedeză „Alteța Sa Casanova”, din cauza stilului de viață neconcordant cu titlurile regale. După mariajul cu Silvia Sommerlath, o traducătoare-interpretă de origine germană și braziliană, regele Carl Gustaf a avut o viață de familie liniștită.

38537-9_emirul_sharjahului.jpg9. Sultan bin Mohammed Al-Qasimi al III-lea, emirul Sharjahului

  • Perioada domniei: aproape 44 ani
  • Vârsta: 76 ani

Dincolo de activitatea sa regală, conducătorul emiratului Sharjah este apreciat pe plan internațional datorită activității academice intense. Deținând numeroase diplome și distincții, șeicul este un istoric de valoare, a publicat lucrări literare sau piese de teatru și, nu în ultimul rând, predă la diverse instituții universitare din Orientul Mijlociu.

38538-8_regina_danemarcei.jpg8. Regina Margareta a II-a a Danemarcei

  • Perioada domniei: aproape 44 ani
  • Vârstă: 75 ani

Încoronată în ianuarie 1972, regina Margareta a II-a este primul suveran danez de sex feminin. În momentul nașterii ei, numai descendenții masculini puteau urca pe tronul Danemarcei, dar datorită popularității sale și a faptului că suveranii danezi au avut trei fete, constituția a fost modificată, în 1953. Căsătorită cu diplomatul francez Henri de Laborde de Monpezat, Margareta a II-a are doi fii.

38539-7_sultanul_omanului.jpg7. Sultanul Qaboos bin Said al Said al Omanului

  • Perioada domniei: 45 ani
  • Vârstă: 75 ani

Sultanul Qaboos a urcat pe tron în 1970, în urma unei lovituri la palat, prin care și-a obligat tatăl să abdice. De când a preluat conducerea, Omanul a cunoscut o perioadă înfloritoare – datorită relațiilor diplomatice excelente, sultanul a scos statul arab din izolare, modernizându-și țara cu ajutorul banilor proveniți din industria petrolului. Cu o avere estimată la 700 milioane de dolari, sultanul Omanului face parte dintre cei mai bogați monarhi din lume.

38540-6_regele_zulu.jpg6. Regele Goodwill Zwelithini kaBhekuzulu, liderul comunității Zulu

  • Perioada domniei: 47 ani
  • Vârstă: 67 ani

Regele comunității africane Zulu a fost încoronat după moartea tatălui său, în 1968. Potrivit constituției, acesta are rolul de a reprezenta comunitatea, fără a fi consultat sau implicat în procesul de luare a deciziilor politice. În ciuda faptului că nivelul sărăciei supușilor săi este foarte ridicat, Regele Goodwill este cunoscut și criticat pentru stilul de viață extravagant și pentru cadourile costisitoare făcute celor șase soții.

38541-5_sultanul_bruneiului.jpg5. Sultanul Hassanal Bolkiah al Bruneiului

  • Perioada domniei: 48 ani
  • Vârsta: 69 ani

Sultan și prim-ministru al Bruneiului, Hassanal deține controlul absolut asupra micului stat, care a cunoscut o perioadă înfloritoare sub domnia sa. Cu o avere de 20 miliarde dolari, sultanul Bruneiului face parte dintre cei mai bogați suverani din lume, fiind cunoscut pentru stilul de viață excentric: pasionat al mașinilor de lux, acesta deține o colecție de circa 5.000 automobile; locuiește într-un palat cu aproape 1.800 de încăperi, mai mare decât Vaticanul; deține propriul Boeing 747, dar și un parc de distracții, în care a investit mai bine de 1 miliard de dolari.

38542-4_regele_ijebu.jpg4. Regele Sikiru Kayode Adetona al statului nigerian Ijebu

  • Perioada domniei: 55 ani
  • Vârstă: 80 ani

Unul dintre statele tradiționale ale Nigeriei, regatul Ijebu a fost întemeiat în secolul al XV-lea, ajungând să fie extrem de înfloritor, până în secolul al XIX-lea. Dezvoltarea i-a fost oprită de ocupația britanică. În prezent, este condus de un reprezentant al familiei Anikinaiya – fiul Prințului Rufai Adetona, purtând denumirea de Awujale al Ijebuland.

38543-3_regele_malaysiei.jpg3. Regele Abdul Halim, conducător suprem al Malaysiei și sultan al Kedahului

  • Perioada domniei: 56 ani (Kedah) și trei ani (Malaysia)
  • Vârstă: 87 ani

Cu o săptămână mai în vârstă decât regele Thailandei, Abdul Halim este, încă din 1958, sultanul Kedahului (stat malaysian cu aproape 2 milioane locuitori). În 2011, acesta a fost numit conducător suprem al Malaysiei, titulatură pe care a mai deținut-o între 1970 și 1975, devenind astfel singura persoană care a deținut această poziție de două ori.

38544-2_regina_elisabeta.jpg2. Regina Elisabeta a II-a, șef de stat al Regatului Unit și al Commonwealth

  • Perioada domniei: 63 ani
  • Vârstă: 89 ani

Simbol al longevității, regina Elisabeta a II-a se bucură de o uriașă popularitate, deși acordă interviuri extrem de rar, astfel că personalitatea sa rămâne relativ necunoscută publicului. Încoronată în 1952, regina Elisabeta a II-a a devenit, anul acesta, monarhul britanic cu cea mai lungă domnie din istorie. Pe lângă titulatura de șef de stat al Regatului Unit și al Commonwealth, Elisabeta a II-a mai este regină a Canadei, Australiei și Noii Zeelande, precum și a altor 12 state care au devenit independente pe parcursul domniei sale.

38545-1_regele_thailandei.jpg1. Regele Bhumibol Adulyadej al Thailandei

  • Perioada domniei: 69 ani
  • Vârstă: 87 ani

Cunoscut sub denumirea de Rama al IX-lea, Regele Thailandei este cel mai longeviv suveran din lume aflat încă în funcție, precum și monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria thailandeză. De asemenea, acesta este regele cu cea mai mare avere personală din lume, estimată la circa 30 miliarde dolari. Deși cheltuielile personale ale monarhului sunt păstrate departe de ochii publicului, specialiștii estimează că doar administrarea palatului său îi costă anual 500 milioane dolari (respectiv de 10 ori mai mult decât cheltuiește Familia Regală britanică).

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

23 October 2015