Shoppingul este considerat a fi unul dintre drogurile secolului XXI, iar anumite metropole au reuşit să atragă milioane de turişti, datorită numeroaselor galerii comerciale. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai bune destinaţii pentru shopping din lume, conform CNN Travel. Dincolo de voturile cititorilor, au fost evaluate patru aspecte, primind note de la 1 la 10: transportul prin oraş (calitatea transportului public, disponibilitatea şi preţul taxiurilor), valoare (oportunintăţi de chilipiruri, precum sezoane de reduceri sau magazine cu preţuri mici), varietate (numărul de centre comerciale, de magazine accesibile sau de lux, precum şi de branduri) şi alte experienţe (frumuseţea oraşului, imaginea vitrinelor şi decorul din magazine, amabilitatea şi competenţa personalului din magazine, precum şi alte activităţi turistice disponibile).

29861-10_madrid_spania.jpg10. Madrid, Spania

  • Transportul prin oraş: 6
  • Valoare: 6
  • Varietate: 4
  • Experienţe: 7
  • Total: 23

Madrid reprezintă o destinaţie atractivă atât pentru spanioli, cât şi pentru turiştii străini. Globe Shopper Index notează faptul că Madrid se situează pe locul trei în clasamentul oraşelor cu cele mai mici preţuri la articolele de lux, fiind extrem de ofertant şi la capitolul divertisment.

29862-9_dubai_eau.jpg9. Dubai, Emiratele Arabe Unite

  • Transportul prin oraş: 6
  • Valoare: 6
  • Varietate: 8
  • Experienţe: 4
  • Total: 24

Dubai este recunoscut pe plan internaţional pentru lux şi opulenţă, iar shoppingul reprezintă principala atracţie pentru mulţi dintre turiştii care vizitează emiratul. La sfârşitul anului trecut, şeicul Dubaiului a anunţat cu mândrie că se va începe construcţia la cel mai mare cartier comercial din lume.

29863-8_viena_austria.jpg8. Viena, Austria

  • Transportul prin oraş: 6
  • Valoare: 8
  • Varietate: 3
  • Experienţe: 8
  • Total: 25

Capitala Austriei este constant în topul oraşelor cu cel mai ridicat nivel de trai din Europa, iar oferta comercială reflectă acest lucru. Viena reuşeşte să atragă turiştii din întreaga lume în orice perioadă a anului, atât datorită obiectivelor turistice, cât şi a numeroaselor oportunităţi de chilipiruri.

29864-7_buenos_aires_argentina.jpg7. Buenos Aires, Argentina

  • Transportul prin oraş: 6
  • Valoare: 8
  • Varietate: 6
  • Experienţe: 7
  • Total: 27

Capitala Argentinei oferă cel mai competitiv mediu de afaceri, dar şi cea mai bună calitate a vieţii din America Latină, iar segmentul comercial acoperă din plin cererea uriaşă. Buenos Aires este renumit pentru magazinele cu articolele din piele, acestea având preţuri extrem de competitive.

29865-6_hong_kong.jpg6. Hong Kong

  • Transportul prin oraş: 10
  • Valoare: 5
  • Varietate: 6
  • Experienţe: 7
  • Total: 28

Hong Kong este una dintre cele mai impresionante metropole asiatice, ce s-a dezvoltat enorm în ultimele decade. Conform Global Shopper City Index, 87% dintre turiştii ajunşi în Hong Kong  vizează shoppingul, iar 76% dintre aceştia şi-au exprimat un nivel ridicat de mulţumire în ceea ce priveşte raportul calitate-preţ.

29866-5_paris_franta.jpg5. Paris, Franţa

  • Transportul prin oraş: 6
  • Valoare: 6
  • Varietate: 8
  • Experienţe: 9
  • Total: 29

Cele mai bune magazine din capitala Franţei nu comercializează haine, ci un stil de viaţă, astfel că Paris a fost multă vreme în fruntea acestui clasament. În perioada reducerilor, oraşul atrage turişti din întreaga lume, veniţi special pentru a face cumpărături.

29867-4_kuala_lumpur_malaezia.jpg4. Kuala Lumpur, Malaezia

  • Transportul prin oraş: 6
  • Valoare: 10
  • Varietate: 8
  • Experienţe: 6
  • Total: 30

În ultimul secol, Kuala Lumpur s-a transformat într-o metropolă cosmopolită, iar în prezent, se mândreşte cu trei dintre primele zece cele mai mari mall-uri din lume. Cel mai mare centru comercial din capitala malaeziană conţine 650 magazine, dar şi cu nenumărate opţiuni de divertisment pentru clienţi.

29868-3_londra_marea_britanie.jpg3. Londra, Marea Britanie

  • Transportul prin oraş: 6
  • Valoare: 6
  • Varietate: 10
  • Experienţe: 9
  • Total: 31

Capitala Angliei este unul dintre cele mai costisitoare oraşe din Europa. Deşi preţurile din Londra sunt inaccesibile pentru majoritatea europenilor, Globe Shopper City Index subliniază faptul că metropola depăşeşte orice alt oraş european în ceea ce priveşte prezenţa brandurilor internaţionale sau numărul de magazine.

29869-2_tokyo_japonia.jpg2. Tokyo, Japonia

  • Transportul prin oraş: 8
  • Valoare: 8
  • Varietate: 9
  • Experienţe: 9
  • Total: 34

În Tokyo, clienţii sunt trataţi regeşte, indiferent că este vorba de un magazin de lux sau de o tarabă cu chilipiruri. Mai mult, Globe Shopper City Index subliniază că Tokyo este pe locul patru în topul celor mai ieftine oraşe asiatice, iar numărul magazinelor şi al brandurilor prezente în piaţă este extrem de ridicat.

29870-1_new_york_sua.jpg1. New York, Statele Unite ale Americii

  • Transportul prin oraş: 8
  • Valoare: 7
  • Varietate: 10
  • Experienţe: 10
  • Total: 35

New York este capitala diversităţii, fiind considerat paradisul cumpărătorilor. Fifth Avenue este în topul celor mai renumite bulevarde din lume, locul unde se intersectează vedetele şi clienţii cu buget obişnuit. Totodată, oraşul este extrem de ofertant pentru vânătorii de chilipiruri, oferind şi numeroase opţiuni de divertisment atât localnicilor, cât şi turiştilor.

CITEȘTE ȘI: Top 10 – Destinaţii turistice convenabile pentru 2013


5 aprilie 2013