Încă din secole îndepărtate, arhitecţii şi inginerii şi-au unit cunoştinţele pentru a crea poduri-simbol, adevărate capodopere care să reprezinte mai mult decât o simplă cale de a traversa un râu sau o prăpastie. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai frumoase şi mai cunoscute poduri din lume, adevărate minuni moderne, simboluri recunoscute de oamenii din întreaga lume.

20836-puente_nuevo.jpg10. Puente Nuevo - Ronda, Spania

Podul este simbolul oraşului andaluzian Ronda, fiind o minune arhitecturală şi artistică. Are o lungime de 97 m şi se întinde peste prăpastia din Cheile Tajo, de o adâncime de 100 m. Puente Nuevo, finalizat în 1793, este unul dintre cele mai fotografiate poduri din Europa şi oferă vizitatorilor vederi panoramice către defileul accidentat, râul îndepărtat, precum şi spre faleza oraşului antic.

20830-khaju.jpg9. Podul Khaju - Isfahan, Iran

Finisat în 1650, Podul Khaju este construit peste râul Zayandeh, fiind o ilustrare a arhitecturii sofisticate islamice. Pasajul central, de pe nivelul superior al podului, este culoarul principal, iar căile boltite de pe laterale sunt folosite de pietoni. Pavilioanele octogonale din centrul podului, de pe ambele părţi (şi de sus şi de jos), oferă o privelişte fabuloasă către râu şi către zonele rurale înconjurătoare. Nivelul inferior este accesibil numai la pas şi oferă un loc răcoros şi umbrit, pentru relaxare. O caracteristică interesantă a podului este prezenţa porţilor-ecluză de sub arcade, cu rolul de a regla nivelul de apă al râului, dar care funcţionează şi ca un baraj pitoresc.

20826-chengyang.jpg8. Podul Chengyang- Sanjiang, China

Podul Chengyang „Vânt şi Ploaie", cum este numele său complet (deoarece are şi rolul de a feri oamenii de intemperii), este o minune arhitecturală unică, ce datează din 1916. Toată construcţia este din lemn şi piatră, dar, în mod uimitor, nu a fost folosit niciun cui. Cu o lungime de peste 67 m, podul este împodobit cu cinci pavilioane-turn, cu patru etaje, decorate în stilul Dong. Băncile aşezate strategic permit turiştilor să admire împrejurimile naturale spectaculoase - râul Linxi, pădurea pitorească de ceai, precum şi dealurile verzi.

20827-banpo.jpg7. Podul Banpo - Seul, Coreea de Sud

Banpo, din Seul, nu era altceva decât un banal pod rutier. Dar un genial proiect de modernizare a transformat banalul în extraordinar: a devenit un pod-fântână, cu 10.000 de duze cu LED-uri, de-a lungul ambelor părţi, aruncând peste 190 tone de apă/minut, pentru care a intrat în Cartea Recordurilor. Odată cu renovarea, Banpo s-a transformat într-unul dintre cele mai interesante poduri din Asia, una dintre cele mai impresionante fântâni din lume şi o adevărată atracţie turistică. „Fântâna curcubeului de la lumina lunii", după cum a fost supranumită construcţia, probabil că va avea destule imitaţii prin lume.

20828-gateshead_millennium.jpg6. Gateshead Millennium - Newcastle, Marea Britanie

Gateshead Millennium este un pod pentru pietoni şi biciclişti, ce se întinde deasupra râului Tyne, din Anglia. Un sistem revoluţionar permite pistoanelor hidraulice de la fiecare capăt să încline întregul pod, astfel încât navele mai mici pot trece prin interior. Deşi este terminat de mult mai puţin timp faţă de alte exemple din acest clasament, „ochiul care clipeşte" (după cum îi este porecla) este deja un simbol al oraşului Newcastle.

20834-ponte_di_rialto.jpg5. Podul Rialto - Veneţia, Italia

Grandiosul Ponte di Rialto este cel mai vechi pod din Veneţia, finisat în 1592, ce taie de-a curmezişul Grand Canal. Cele 24 de magazine aliniate de-a lungul podului sunt separate de o arcadă dublă, de unde se poate merge la plimbare pe terasele de la care se poate admira Veneţia în toată splendoarea sa.


20837-tower_bridge.jpg4. Tower Bridge - Londra, Marea Britanie

Tower Bridge (Podul Turn), construit în 1894, continuă să fie un simbol al Londrei şi unul dintre cele mai cunoscute şi recognoscibile poduri din întreaga lume. Cu o lungime de aproape 250 m, podul are deschiderea maximă de peste 40 m, ceea ce permite ambarcaţiunilor să traverseze Tamisa. Pasarela de sus este deschisă turiştilor, oferind privelişti de neuitat.


20832-millau_viaduct.jpg3. Viaductul Millau - Franţa

Viaductul Millau este un enorm pod rutier suspendat de cabluri, lângă Millau, în sudul Franţei, care traversează valea râului Tarn. Viaductul, uimitor din punct de vedere arhitectural, deţine titlul de a „cel mai înalt pod din lume", turnul Eiffel încăpând cu uşurinţă pe sub el, ba chiar mai rămâne mult spaţiu. Panorama poate, de-a dreptul, să taie respiraţia privitorilor, mai ales din cauza înălţimii, care dă senzaţia turiştilor că îşi conduc maşinile peste nori.

20829-golden_gate.jpg2. Golden Gate Bridge - San Francisco, SUA

Puţine poduri din lume pot rivaliza cu Golden Gate Bridge care are lungimea de peste 2,7 kilometri, fiind unul dintre simbolurile Americii. Finisat în 1937, Golden Gate face legătura între San Francisco şi Marin County. Datorită faptului că este una dintre cele mai mari minuni inginereşti şi arhitecturale, a devenit de la bun început faimos pe plan internaţional. În zilele noastre, milioane de navetişti şi turişti traversează zilnic podul, minunându-se de împrejurimile naturale uimitoare. Din pricina vremii, priveliştea poate fi complet diferită de la o zi la alta - când se poate vedea panorama clară a golfului San Francisco, când devine un decor plin de mister, din cauza ceţii.

20835-ponte_vecchio.jpg1. Ponte Vecchio - Florenţa, Italia

Deşi există dovezi ale unui pod care trece peste râul Arno ce datează din secolul X, cea mai reprezentativă construcţie a Florenţei - Ponte Vecchio - datează din 1345. De-a lungul secolelor, adăugări haotice au dat acestui pod forma distinctivă şi neregulată care îl face atât de uşor de recunoscut. În zilele de astăzi, Podul Vechi (după cum îi este traducerea) este o arcadă fermecătoare cu magazine de bijuterii înşiruite, ce oferă turiştilor magia zilelor de altă dată.

CITEȘTE ȘI Top 10 - destinaţii spectaculos de bizare