Primele tuneluri au fost săpate de către romani, pentru a facilita accesul la apă. Mii de ani mai târziu, construcția anumitor tuneluri este o adevărată minune inginerească, facilitând transportul rapid pe distanțe mari. IMOPEDIA.ro prezină clasamentul celor mai lungi tuneluri rutiere din lume, în 2015.

37186-10_frejus_italia_franta.jpg10. Fréjus, Franța-Italia

  • Lungime: 12,89 kilometri
  • Anul inaugurării: 1980

Tunelul care face legătura între Franța și Italia a fost deschis publicului în 1980, după o perioadă de construcție de șapte ani. Costurile lucrărilor de construcție au depășit două miliarde franci (respectiv peste 330 milioane dolari). În primele două decenii, tunelul a fost tranzitat de peste 20 milioane de vehicule. Fréjus are câte o singură bandă pe sens, viteza maximă permisă este de 70 kilometri/oră, iar traficul este monitorizat continuu de 220 de camere video.

37187-9_hsuehshan_taiwan.jpg9. Hsuehshan, Taiwan

  • Lungime: 12,94 kilometri
  • Anul inaugurării: 2006

Inaugurat în urmă cu aproape zece ani, tunelul Hsuehshan face legătura între provinciile taiwaneze Taipei și Yilan. Lucrările de construcție s-au întins pe o perioadă de 15 ani, din cauza numeroaselor provocări întâmpinate de compania de construcții (solul muntelui Hsuehshan este înșelător, s-a surpat de foarte multe ori, ceea ce a dus la îngroparea mașinăriilor). Autoritățile nu au abandonat proiectul, iar după ce acesta a fost dat în folosință, timpul de parcurgere a traseului a coborât de la două ore la mai puțin de 40 minute.

37188-8_hongtiguan_china.jpg8. Hongtiguan, China

  • Lungime: 13,12 kilometri
  • Anul inaugurării: 2013

Tunelul Hongtiguan face parte din drumul național S76 Shanxi Changzhi-Pingshun, ce străbate provincia chineză Shanxi. Drumul atrage pasionații de călătorii, datorită peisajelor sale superbe (numeroase mici cascade și sătucuri pitorești). Tunelul Hongtiguan este format din două pasaje diferite, pentru fiecare sens de mers în parte și a fost inaugurat la sfârșitul anului 2013.

37189-7_xishan_china.jpg7. Xishan, China

  • Lungime: 13,65 kilometri
  • Anul inaugurării: 2012

Xishan este cea mai mare insulă de pe lacul Tai, iar potențialul său turistic le-a determinat pe autorități să investească peste 150 milioane dolari într-un proiect de infrastructură de anvergură ce leagă 12 atracții turistice. Autostrada ce înconjoară insula Xishan are o lungime de 42 kilometri și conține atât tunelul cu o lungime de aproape 14 kilometri, cât și 33 de poduri și nouă spații de odihnă (cu benzinării și restaurante).  

37190-6_arlberg_austria.jpg6. Arlberg, Austria

  • Lungime: 13,97 kilometri
  • Anul inaugurării: 1978

Cel mai lung tunel rutier al Austriei a fost construit între iulie 1974 și decembrie 1978, investiția totală depășind 4 miliarde de șilingi (echivalentul a 300 milioane euro). În prezent, tunelul este tranzitat zilnic de circa 8.000 vehicule, respectiv de aproape trei milioane de vehicule anual. Arlberg este prevăzut cu opt ieșiri de urgență, iar traficul este monitorizat de circa 40 camere video. Autoritățile plănuiesc să renoveze pasajul pentru a îmbunătăți standardele de siguranță – potrivit presei locale, investiția va depăși 135 milioane euro, urmând a fi finalizată în 2017.

37191-5_st_gotthard_elvetia.jpg5. St. Gotthard, Elveția

  • Lungime: 16,91 kilometri
  • Anul inaugurării: 1980

După lucrări de construcție ce s-au întins pe o perioadă de zece ani, St. Gotthard a fost inaugurat cu mare fast, fiind, la vremea respectivă, cel mai lung tunel rutier din lume (titulatură pe care a deținut-o vreme de 20 ani, până când a fost dat în folosință tunelul Lardal, din Norvegia). St. Gotthard a ajuns să fie străbătut zilnic de circa 17.000 vehicule și, având o singură bandă pe sens, este adesea locul unor ambuteiaje de anvergură. Pentru a reduce congestionarea traficului, autoritățile elvețiene au decis să construiască un nou pasaj rutier prin munții Gotthard, însă proiectul nu va fi inaugurat mai devreme de anul 2027.

37192-4_jinping_china.jpg4. Jinping, China

  • Lungime: 17,54 kilometri
  • Anul inaugurării: 2011

Tunelul Jinping face legătura dintre două hidrocentrale – Jinping I și Jinping II, amplasate pe râul Yalong, în provincia chineză Sichuan. Pentru întregul proiect, s-au excavat mai multe tuneluri în muntele Jinping (pentru apă și pentru trafic), cât și un laborator subteran. Tunelul rutier este unul dintre cele mai adânci din lume, din punct de vedere al încărcăturii de rocă de deasupra sa (și nu raportat la nivelul mării). Astfel, în punctul de încărcătură maximă ajunge la 2.375 metri, iar circa trei sferturi din lungimea sa totală se află sub o încărcătură de peste 1.500 metri de rocă.

37193-3_zhongnanshan_china.jpg3. Zhongnanshan, China

  • Lungime: 18,04 kilometri
  • Anul inaugurării: 2007

Parte a autostrăzii Xi'an-Ankang dintre provinciile chineze Changan și Zhashui, tunelul Zhongnanshan a fost realizat în urma unei investiții de circa 410 milioane dolari. Tunelul este format din două pasaje separate pentru fiecare sens de mers, pericolul coliziunii frontale fiind astfel eliminat. Înălțimea tunelului este de șase metri, iar viteza maximă permisă este de 80 kilometri/oră. Pentru a menține alertă atenția șoferilor, sunt proiectate lumini colorate pe pereți. De asemenea, tunelul este decorat cu plante artificiale, pentru a face călătoria cât mai plăcută.

37194-2_yamate_japonia.jpg2. Yamate, Japonia

  • Lungime: 18,2 kilometri
  • Anul inaugurării: 2007 și 2015

Aflat la o adâncime de 30 metri, Yamate este cel mai lung tunel rutier urban din lume. Lucrările de construcție au început în 1992 – primul segment a fost dat în folosință la sfârșitul lui 2007, în timp ce întregul pasaj a fost inaugurat în martie 2015. Construit în proporție de 70% prin metoda scutului, tunelul este prevăzut cu telefoane de urgență și camere de filmat (la fiecare 100 metri), precum și cu senzori de incendii, extinctoare și butoane de alarmă. De asemenea, tunelul beneficiază de ieșiri de urgență la fiecare 350 metri.

37195-1_laerdal_norvegia.jpg1. Laerdal, Norvegia

  • Lungime: 24,51 kilometri
  • Anul inaugurării: 2000

Realizat în urma unei investiții de peste 120 milioane euro, cel mai lung tunel rutier din lume face legătura între localitățile norvegiene Laerdal și Aurland. Lucrările de construcție s-au întins pe o perioadă de cinci ani (1995-2000), timp în care a fost scoasă o cantitate de circa 2,5 milioane metri cubi de piatră. Tunelul este împărțit în patru secțiuni și conține trei peșteri – acestea au fost concepute atât ca puncte de întoarcere, dar și pentru a permite șoferilor să schimbe priveliștea. Tunelul nu are ieșiri de urgență, însă are 15 zone pentru întoarcere, este dotat cu sisteme de observare, cu telefoane de urgență la fiecare 250 metri, cu extinctoare la fiecare 125 metri.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

29 May 2015