Călătoriile nu se rezumă doar la peisaje şi obiective turistice vizitate – experienţele culinare sunt o parte la fel de importantă a unei excursii. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai bune zece restaurante din lume, realizat de prestigioasa publicaţie britanică „Restaurant”, pe baza voturilor a aproape 1.000 de experţi.

30377-10_vendome.jpg10. Vendôme, Germania

  • Oraş: Bergisch Gladbach
  • Specificul bucătăriei: german
  • Bucătar şef: Joachim Wissler
  • Clasament 2012: locul 23

În ciuda numelui, Vendôme nu serveşte feluri de mâncare specifice bucătăriei franceze. Restaurantul condus de Joachim Wissler se concentrează pe reţetele tradiţionale germane, adaptate vremurilor actuale, reinterpretate şi reinventate. Restaurantul este amenajat în castelul Bensberg, în cadrul hotelului de cinci stele cu acelaşi nume.

30378-9_steirereck.jpg9. Steirereck, Austria

  • Oraş: Viena
  • Specificul bucătăriei: neo-austriac
  • Bucătar şef: Heinz Reitbauer
  • Clasament 2012: locul 11

Ajuns pentru prima oară între primele zece restaurante din lume, Steirereck primeşte atenţia cuvenită din partea criticilor internaţionali. Amplasat într-un cadru impresionant, Steirereck nu numai că are un meniu excelent, răsplătit cu două stele Michelin, dar este considerat a fi unul dintre cele mai romantice restaurante din Europa.

30379-8_arzak.jpg8. Arzak, Spania

  • Oraş: San Sebastian
  • Specificul bucătăriei: tradiţional basc
  • Bucătar şef: Juan Mari Arzak
  • Clasament 2012: locul 8

Arzak este o afacere de familie transmisă din generaţie în generaţie. Restaurantul este condus de Juan Mari Arzak, ajutat de fiica sa, Elena Arzak Espina, ce deţine titlul de „cea mai bună femeie bucătar din lume”. Răsplătit cu trei stele Michelin, localul serveşte feluri tradiţionale bucătăriei basce, adaptate însă vremurilor noastre – cei doi bucătari nu se tem să folosească tehnici moderne şi mirodenii exotice.

30380-7_dinner_by_heston_blumenthal.jpg7. Dinner by Heston Blumenthal, Marea Britanie

  • Oraş: Londra
  • Specificul bucătăriei: englezesc
  • Bucătar şef: Ashley Palmer-Watts
  • Clasament 2012: locul 9

Deşi are mai puţin de doi ani şi jumătate de când a fost deschis, localul de pe strada Knightsbridge a primit deja o stea Michelin şi a fost inclus în lista celor mai bune restaurante din lume. Faimosul proprietar Heston Blumenthal şi-a propus şi a reuşit să deschidă un local în care să se servească feluri de mâncare englezeşti, gătite după reţete de acum sute de ani.

30381-6_dom.jpg6. D.O.M., Brazilia

  • Oraş: Sao Paulo
  • Specificul bucătăriei: brazilian contemporan
  • Bucătar şef: Alex Atala
  • Clasament 2012: locul 4

Intrat în urmă cu opt ani în clasamentul celor mai bune 50 restaurante din lume, D.O.M. serveşte feluri de mâncare preparate exclusiv din ingrediente tradiţionale locale (fructe cambuca, tapioca, rădăcină de manioc etc.). Amplasat într-un cartier de lux din Sao Paolo, exoticul restaurant şi-a creat un renume puternic, astfel că o rezervare trebuie făcută cu luni bune în avans.

30382-5_eleven_madison_park.jpg5. Eleven Madison Park, SUA

  • Oraş: New York
  • Specificul bucătăriei: francez, cu influenţe new-yorkeze
  • Bucătar şef: Daniel Humm
  • Clasament 2012: locul 10

Răsplătit cu trei stele Michelin, restaurantul de pe Madison Avenue este cu adevărat inedit: clienţii nu primesc un meniu clasic, ci o listă cu 16 ingrediente. În funcţie de preferinţele fiecăruia, personalul concepe un fel de mâncare personalizat. Restaurantul a fost deschis în 1998, fiind deţinut de elveţianul Daniel Humm, împreună cu managerul Will Guidara.

30383-4_mugaritz.jpg4. Mugaritz, Spania

  • Oraş: Errenteria
  • Specificul bucătăriei: spaniol „tehno-emoţional”
  • Bucătar şef: Andoni Luis Aduriz
  • Clasament 2012: locul 3

Amplasat micul orăşel Errenteria, din nordul Spaniei, Mugaritz deţine două stele Michelin şi îşi propune să fie un local al experienţelor, nu doar un restaurant ce oferă mâncare. Proprietarul Andoni Luis Aduriz nu numai că găteşte feluri „tehno-emoţionale” (termen inventat pentru a descrie aplicarea ştiinţei în arta gătitului), dar ţine să îşi cunoască personal fiecare client.

30384-3_osteria_francescana.jpg3. Osteria Francescana, Italia

  • Oraş: Modena
  • Specificul bucătăriei: italian
  • Bucătar şef: Massimo Bottura
  • Clasament 2012: locul 5

Reţetele tradiţionale adaptate vremurilor noastre i-au adus trei stele Michelin restaurantului Osteria Francescana. Proprietatul localului şi bucătarul şef inventează anual noi feluri de mâncare, ghidându-se după motto-ul „Evoluţie, nu revoluţie”. Cu un scor de 19,75 din 20 de puncte, restaurantul ocupă primul loc în recomandările celui mai renumit ghid culinar italian,  „l'Espresso - Ristoranti d'Italia”.

30385-2_noma.jpg2. Noma, Danemarca

  • Oraş: Copenhaga
  • Specificul bucătăriei: scandinavă de sezon, influenţată de gastronomia moleculară
  • Bucătar şef: René Redzepi
  • Clasament 2012: locul 1

Numele restaurantului ce deţine două stele Michelin provine de la cuvintele daneze „nordisk” (nordic) şi „mad” (mâncare). Localul este recunoscut pentru felurile sale de mâncare inedite şi pentru pasiunea bucătarului şef de a reinventa şi interpreta reţetele tradiţionale. În ultimii trei ani, Noma a ocupat primul loc în clasamentul celor mai bune restaurante din lume.

30386-1_el_celler_de_can_roca.jpg1. El Celler de Can Roca, Spania

  • Oraş: Girona
  • Specificul bucătăriei: spaniol
  • Bucătar şef: Joan Roca
  • Clasament 2012: locul 2

Cel mai bun restaurant din lume a intrat în clasamentul publicaţiei britanice în urmă cu opt ani, avansând rapid. „El Celler de Can Roca” deţine trei stele Michelin şi a fost deschis în anul 1986, de către cei trei fraţi Roca – cel mai în vârstă este bucătar şef, cel mijlociu este somelier, iar cel mai tânăr se ocupă de deserturi. Felurile de mâncare servite sunt tradiţional catalane, însă Ghidul Michelin le-a descris drept creative.  

 

CITEȘTE ȘI: Top 10 – Clădiri spectaculoase în formă de spirală

 

17 May 2013