Puterea nu este sinonim cu averea, dovadă fiind faptul că cei mai influenți oameni nu sunt și cei mai bogați. Președinți de stat, conducători ai unor organizații internaționale sau ai unor companii-gigant, cei mai puternici oameni care locuiesc într-o țară a Bătrânului Continent au o faimă ce depășește cu mult granițele. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai puternici oameni din Europa în ultimul an, potrivit analizelor publicației Forbes.

36665-10_alexey_miller.jpg10. Alexey Miller

  • Ocupație: director general Gazprom
  • Țara de reședință: Rusia
  • Vârstă: 53 ani
  • Locul 47, la nivel mondial

Directorul general al celei mai mari companii din Rusia (și cel mai mare producător de gaze naturale din lume) este un om extrem de discret cu privire la viața sa personală. Născut la Sankt Petersburg (Leningrad, pe vremea aceea), într-o familie de origine germană, Miller a absolvit Institutul de Finanțe și Economie Voznesensky, deținând un doctorat în Economie. Acesta ocupă postul de conducere al Gazprom din anul 2001.

36666-9_igor_sechin.jpg9. Igor Sechin

  • Ocupație: președinte Rosneft
  • Țara de reședință: Rusia
  • Vârstă: 54 ani
  • Locul 42, la nivel mondial

Considerat a fi cel mai puternic om din Rusia după Vladimir Putin, Igor Sechin ocupă, din anul 2004, postul de președinte al Rosneft, companie petrolieră deținută de guvernul rus. Sechin a lucrat în echipa lui Putin încă din 1994, după o carieră de translator. Licențiat al Universității de Stat din Leningrad, Sechin este vorbitor fluent de portugheză și franceză.

36667-8_ban_ki-moon.jpg8. Ban Ki-moon

  • Ocupație: secretar-general ONU
  • Țara de reședință: Elveția
  • Vârstă: 70 ani
  • Locul 40, la nivel mondial

Al optulea secretar-general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-moon a fost numit în funcție în anul 2007, după o lungă carieră de diplomat în cadrul Ministerului de Externe al Coreei de Sud. Recunoscut și apreciat pentru modestia și competența sa profesională, Ban Ki-moon a fost primul sud-coreean care a candidat pentru postul de secretar-general al ONU.

36668-7_christine_lagarde.jpg7. Christine Lagarde

  • Ocupație: director general al FMI
  • Țara de reședință: Franța
  • Vârstă: 59 ani
  • Locul 33, la nivel mondial

Născută în Paris, într-o familie de intelectuali, Christine Lagarde a practicat avocatura în Statele Unite ale Americii, înainte de a intra în politică, în Franța. Fost ministru al Comerțului, al Agriculturii și al Finanțelor, Lagarde este prima femeie aflată la conducerea Fondului Monetar Internațional, funcție pe care o ocupă din anul 2011.

36669-6_francois_hollande.jpg6. François Hollande

  • Ocupație: președinte
  • Țara de reședință: Franța
  • Vârstă: 60 ani
  • Locul 17, la nivel mondial

Absolvent al Institutului de Studii Politice din Paris și al Școlii Naționale de Administrație, François Hollande este membru al Partidului Socialist încă din 1979. După o carieră politică plină, acesta a câștigat mandatul de președinte al Franței, în 2012. Cunoscut pentru viața sa personală zbuciumată, președintele francez este tatăl a patru copii.

36670-5_david_cameron.jpg5. David Cameron

  • Ocupație: prim-ministru
  • Țara de reședință: Regatul Unit
  • Vârstă: 48 ani
  • Locul ocupat la nivel mondial: 10

Absolvent al facultății de Filosofie, Politică și Economie din cadrul Colegiului Brasenose, din Oxford, David Cameron a intrat în politică imediat după absolvire. Liderul Partidului Conservativ încă din anul 2005, Cameron ocupă funcția de premier al Regatului Unit din anul 2010. La vârsta de 43 ani, acesta a devenit cel mai tânăr prim-ministru englez al ultimelor două secole.

36671-4_mario_draghi.jpg4. Mario Draghi

  • Ocupație: președintele BCE
  • Țara de reședință: Italia
  • Vârstă: 67 ani
  • Locul 8, nivel mondial

Cu o experiență semnificativă atât în afaceri, cât și în management, Mario Draghi are unul dintre cele mai grele joburi din lume. Poreclit de presă „Super Mario”, președintele Băncii Centrale Europene deține această funcție din anul 2011, fiind responsabil pentru menținerea unității financiare în 18 state. Anterior, Draghi a fost guvernatorul Băncii Italiei și director al Goldman Sachs International.

36672-3_angela_merkel.jpg3. Angela Merkel

  • Ocupație: cancelar
  • Țara de reședință: Germania
  • Vârstă: 60 ani
  • Locul ocupat la nivel mondial: 5

Prima femeie numită în funcția de cancelar al Germaniei, Angela Merkel este un model de competență și profesionalism, ceea ce i-a atras denumirea de „coloana vertebrală a Uniunii Europene”. Intrată în politică în anul 1989, Merkel este șef al guvernului german încă din anul 2005, fiind considerată cea mai puternică femeie din lume.

36673-2_papa_francisc.jpg2. Papa Francisc

  • Ocupație: conducătorul Bisericii Romano-Catolice
  • Țara de reședință: Vatican
  • Vârstă: 78 ani
  • Locul 4, la nivel mondial

Primul papă iezuit și primul conducător al Vaticanului din America Latină, Papa Francisc a fost ales în martie 2013. În ultimii doi ani, acesta a schimbat simțitor imaginea conservatoare a Bisericii Romano-Catolice – pontiful consideră că teoria evoluției și cea a Big Bang-ului sunt reale, declarând că „Dumnezeu nu este un magician cu o baghetă magică”.

36674-1_vladimir_putin.jpg1. Vladimir Putin

  • Ocupație: președinte
  • Țara de reședință: Rusia
  • Vârstă: 62 ani
  • Locul 1, la nivel mondial

Aflat la al treilea mandat de președinte al Rusiei, Vladimir Putin a fost votat pentru al doilea an consecutiv „cel mai puternic om din lume”. Înainte de a intra în lumea politică, la începutul anilor ’90, Putin a fost ofițer KGB, timp de 16 ani, ajungând la rangul de colonel. Controversat la nivel mondial, liderul de la Kremlin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2014.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

27 March 2015