Tony Macaluso, unul dintre cei mai respectaţi instructori internaţionali ai NAR, conducător al "Şcolii Internaţionale pentru Activitatea Imobiliară" din SUA,  premiat de două ori cu titlul de "Instructorul Anului", este acum în România. Timp de două zile, în perioada 24-25 mai, Macaluso va preda Cursul CIREC, eveniment sustinut de CEREAN.

Imopedia.ro a reuşit să obţină un interviu în exclusivitate cu Tony Macaluso, care ne-a explicat de ce sunt mai valoroşi agenţii imobiliari care au primit educaţie de specialitate.


Tony Macaluso1. De ce este importantă educaţia pentru un agent imobiliar? Care este diferenţa dintre un agent imobiliar şcolit şi un agent imobiliar care s-a calificat la locul de muncă?

Cred că, pentru ca un agent imobiliar să fie un profesionist desăvârşit, acesta are nevoie de educaţie. Este exact ca atunci când mergi la universitate. Faci acest lucru deoarece nu vrei să fii un autodidact, ci vrei să ai studii de specialitate şi să fii ajutat de profesionişti.

Este mult mai valoros un om care nu numai că are experienţă, dar are o bază solidă de cunoştinţe şi, în acest fel, poate răspunde mult mai bine nevoilor cumpărătorilor şi vânzătorilor. De aceea încercăm să le oferim agenţilor imobiliari posibilitatea de a primi educaţie. Acest lucru este în avantajul tuturor. Au de câştigat atât agenţii, cât şi clienţii lor.


2. Ce procent reprezintă în Statele Unite ale Americii reprezentările exclusive ale unui client versus intermedierea?

În Statele Unite ale Americii probabil în mai mult de 90% din cazuri este vorba despre reprezentarea exclusivă.


3. Cum aţi descrie în câteva cuvinte piaţa imobiliară din România şi practicile agenţilor imobiliari de aici?

Nu ştiu dacă sunt în măsură să răspund la această întrebare, pentru că nu ştiu exact cum s-a ajuns la aceste practici.

Cred că la început, acum 20 de ani, când piaţa imobiliară din România era una emergentă, nu exista o bază teoretică, despre cum ar fi trebuit să se comporte un agent imobiliar profesionist. Oamenii practicau această meserie, pe care o învăţau din mers.

Sunt de părere că în momentul de faţă este important ca agenţii imobiliari din România să cunoască diferite modele de business din acest domeniu. Sunt convins că o asemenea experienţă le-ar fi foarte utilă.


4. Cu ce îi ajută cursul CIREC pe agenţii imobiliari?

Cursul CIREC îi ajută pe agenţii imobiliari să înţeleagă care sunt îndatoririle lor. Îi ajută să înţeleagă că în domeniul imobiliar trebuie să ţină cont de etică şi că trebuie să fie deschişi să coopereze pentru a oferi servicii de calitate cumpărătorilor şi vânzătorilor. Şi, nu în ultimul rând, acest curs îi ajută să vadă că, dacă îşi fac meseria ca la carte, venitul lor poate creşte considerabil.


5. Ce ne puteţi spune despre FSBO (for sale by owner)? Numărul tranzacţiilor încheiate de proprietari a crescut în timpul crizei?

Nu. De fapt, când a început criza, oamenii erau foarte disperaţi. Iar dacă vroiai să-ţi vinzi proprietatea de unul singur, cu siguranţă nu reuşeai să faci acest lucru într-un timp scurt. Deci era mult mai bine să apelezi la o persoană a cărei meserie era să vândă şi să cumpere case. Una e să facă acest lucru un agent imobiliar, alta e să încerce să încheie o tranzacţie un şofer de autobuz. Fără îndoială, este nevoie de anumite abilităţi şi de o bază solidă de cunoştinţe teoretice pentru a te putea descurca pe piaţa imobiliară, mai ales în condiţii de criză.






23 May 2010