Vânzătorii de imobiliare, fie ei de locuinţe sau terenuri, au prins din nou curajul de a face oferte spectaculoase. Astfel, la ediţia lunii mai a Târgului Naţional Imobiliar, avem din nou maşini care sunt primite cadou la un apartament.

TNINu este vorba despre apartamente scumpe, aşa cum se întâmplă de obicei la astfel de oferte, ci vorbim mai degrabă de maşini ieftine. Există multe oferte pe terenuri - pe principiul cumperi o parcelă, primeşti încă una gratis. De altfel, marele premiu constă într-un teren primit gratis.

Dintre cei peste 80 de expozanţi prezenți la târg cu mai mult de 15.000 de oferte, mulţi au ales să ajungă direct în topul preferinţelor clienţilor prin cele mai spectaculoase oferte. Proiectul Cosmopolis, de exemplu, oferă pentru orice apartament de două sau trei camere cumpărat, un Renault Symbol. Aceasta este de fapt o metodă de a încuraja clienţii să cumpere apartamente care sunt încă în plan. Supuse ofertei sunt doar locuinţele dintr-un bloc care urmează să fie livrat abia la sfârşitul acestui an. Apartamentele de două camere au preţuri care pornesc de la 55.800 euro plus 5% TVA, iar cele de trei camere - 62.000 plus 5% TVA.

Clienţii îşi pot da apartamentul vechi la schimb pentru unul nou

O altă variantă pentru cei care vor să locuiască în apartamente noi este oferită de agenţia imobiliară Premier. Aceasta a lansat pe piaţă un serviciu de buy-back imobiliar. Practic, clientul vine la agenţie cu locuinţa veche, pe care o poate schimba cu o locuinţă într-un ansamblu proaspăt construit.

Cu acest program ne adresăm în special celor care au deja o locuinţă de până în 50 mp şi vor să cumpere una nouă prin programul Prima Casă 4. Noi întâi le prezentăm oferta noastră de preţ, iar ei îşi aleg un apartament într-un bloc nou. Dacă le convine această variantă, mergem să vedem exact ce au de vânzare, evaluăm apartamentul la condiţii de piaţă şi semnăm actele. Practic, preluăm stresul vânzării, toată bătaia de cap cu actele.", spune Florin Stancu, consilier imobiliar la Premier.

Terenurile se vând în condițiile impuse de client

Există oferte şi pentru cei care îşi caută o casă pe pământ. În special terenurile se vând în pachete promoţionale. De exemplu, pentru 400 mp de teren, cumpărătorul primeşte 100 mp gratis, iar preţul final este de 38.400 euro plus TVA. Oferta este valabilă pentru loturi din Ghencea, Băneasa şi Pipera. Pentru Pipera, cei care vor decide să cumpere în perioada târgului, vor primi şi un proiect de casă gratuit. O altă variantă este aceea în care terenul poate fi cumpărat cu rate la proprietar. Cu un avans care porneşte de la 30%, plata se poate face în tranşe care se întind pe doi ani şi cu o clauză care prevede începerea construcţiei înainte de a se termina plata.

Terenurile pe care noi le vindem se adresează în primul rând celor care vor să construiască o locuinţă, dar avem şi terenuri pentru dezvoltări mai mari, în Ghencea sau în Pipera. Sunt parcele cumpărate în decursul a mai multor ani, acum patru cu până la zece ani în urmă. Încercăm să vindem cu un profit minim, mai ales la terenurile cumpărate în perioada de boom imobiliar. Norocul nostru a fost că am cumpărat la preţuri destul de mici faţă de piaţă. Dorim să vindem ce avem acum şi ne gândim apoi dacă mai investim în terenuri" spune Valentin Slobozeanu, reprezentant Terenuri Pentru Case.

Constructorii promit preţuri atât de mici încât sperie clienţii

Pentru un teren cumpărat la ofertă, există şi ofertă de construcţie. Companiile de construcţii de la târg afişează preţuri care pornesc de la 369 euro/mp. Paradoxal, aceste oferte sunt cele la care potenţialii clienţi ezită cel mai mult.

Cei mai mulţi oameni sunt speriaţi de preţul mic. Caută tot felul de tertipuri care presupun din start că nu băgăm noi totul în preţul de construcţie. În plus, se sperie pentru că majoritatea vede preţul mic în calitate proastă, ceea ce la noi nu se reflectă, pentru că noi, mai ales la finisaje, folosim doar de la calitate medie în sus.", spune Raluca Albulescu, director vânzări Ergo House

Totuşi, la acest preţ se adaugă şi manopera. Ceea ce înseamnă că preţul final, al casei la cheie, poate creşte cu 30% sau chiar mai mult, dacă ceea ce cere clientul este mai greu de pus în practică.

Târgul Naţional Imobiliar se desfăşoară în perioada 26-29 mai, la Palatul Parlamentului.

27 May 2011