Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării şi Turismului vor colabora pentru construirea, începând din martie 2013, a 400 de locuinţe pentru tinerii medici în Bucureşti şi în judeţele Mureş, Timişoara, Iaşi, Craiova şi Cluj, în baza unui protocol semnat joi de miniştrii Arafat şi Hellvig.

28377-tinerii-medici-din-romania-vor-avea-de-anul-vii.jpgAstfel, în Capitală, vor fi construite 150 de locuinţe, iar în cele cinci judeţe, câte 50. Protocolul de colaborare privind realizarea unor locuinţe pentru specialiştii din Sănătate, în cadrul Programului de construcţie a locuinţelor destinate tinerilor şi implementat de ANL, a fost semnat de ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, şi ministrul Dezvoltării şi Turismului, Eduard Hellvig, precizeaza Mediafax.

"Programul ANL este binevenit pentru tinerii noştri. Cu toate că numărul rezidenţilor este mult mai mare decât posibilităţile acestui program, este un pas care vine în sprijinul lor, să locuiască acolo unde fac pregătirea, cu costuri minime. Lipsa locuinţelor este una dintre problemele majore cu care ne confruntăm. Mulţi medici cer transferul din unităţile unde sunt rezidenţi tocmai din aceste motive locative", a declarat Arafat.

Potrivit ministrului Sănătăţii, şi în alte ţări, centrele cu clinici universitare au astfel de spaţii puse la dispoziţia tinerilor care îşi continuă studiile într-o specialitate. Lucrările pentru demararea construcţiilor vor putea începe în martie 2013 şi vor dura între opt şi 12 luni. Criteriile privind repartizarea locuinţelor vor fi stabilite de Ministerul Sănătăţii. În Bucureşti, primele locuinţe vor fi construite, cel mai probabil, pe platforma de la Fundeni.

 

Sursa

30 November 2012