Primarii habar n-au de Legea 15/2003

De la aparitia legii privind atribuirea cu titlu gratuit a unei suprafete de teren pentru construirea de imobile pentru tineri si pânã în prezent nici un centimetru de teren nu a fost atribuit în Gorj.

Aproape la fiecare videoconferintã cu prefectii, premierul Adrian Nãstase le reaminteste acestora cã existã o lege si trebuie respectatã, mai ales cã initiativa legislativã a apartinut actualului guvern. Cei care sunt responsabili cu aplicarea acestei legi, respectiv primarii, nici nu au habar de acest act normativ.

PREVEDERI. Legea 15/2003 a intrat în vigoare în luna martie si de atunci nici o primãrie din judetul Gorj nu a respectat-o. Actul normativ se referã la ajutorul pe care statul îl dã tinerilor care doresc sã-si construiascã o casã. Primãriile sunt obligate sã acorde cu titlu gratuit suprafete de teren în intravilan, pânã la 500 mp pentru fiecare solicitant.
Pentru a fi beneficiar al acestei legi, solicitantul trebuie sã nu detinã teren, iar pãrintii sã nu aibã suprafete mai mari de 500 mp în intravilan si 1.000 în extravilan.
 

 

IGNORANTÃ. Pânã la conditiile de acordare a acestui drept, existenta legii este o necunoscutã pentru cei care trebuie sã o aplice. Cei mai multi primari nu au habar de o asemenea lege, cât despre a fi respectatã nu încape vorbã. În Gorj, singurii care cunosc aceastã lege sunt reprezentantii Primãriei Târgu-Jiu, unde aproximativ 60 de cereri au fost primite si au fost întocmite dosarele pentru toti solicitantii, însã nici un centimetru de teren nu a fost atribuit.

OBLIGATIVITATE. Desi prima cerere a fost depusã la începutul lunii august a acestui an, reprezentantii municipalitãtii recunosc faptul cã pânã în prezent în municipiul Târgu-Jiu nu a beneficiat încã nimeni de prevederile legii în cauzã. Motivatia ar fi aceea cã primãria nu detine teren disponibil, dar a întreprins demersuri pentru preluarea cu titlu gratuit a unei suprafete de teren de la Statiunea de Cercetare si Dezvoltare Horticolã Târgu-Jiu. De precizat cã terenul statiunii a fost preluat prin hotãrârea Consiliului Local din luna septembrie a acestui an. Prefectul Toni Greblã a cerut tuturor primãriilor sã respecte legea si spune cã este o obligatie legalã si, pentru respectarea ei, primarii trebuie sã cumpere terenuri dacã nu au în patrimoniu.

Aproximativ 2.000 de miliarde de credite cãtre populatie

În acest an, bãncile din Gorj au acordat credite cãtre populatie în valoare de 1.776 de miliarde de lei. Din aceastã sumã, 1.514 de miliarde de lei a reprezentat numai împrumut în lei. Pânã la sfârsitul anului, Banca Nationalã a României, Sucursala Gorj are un depozit constituit de 2.449 miliarde de lei, putând astfel satisface cererile cãtre populatie, mai ales cã responsabilii BNR au comunicat cã nu vor stopa vânzãrile în rate. Persoanele fizice au solicitat credite de 1.006 miliarde lei pentru bunuri de consum si case, în timp ce 770 miliarde de lei au mers cãtre persoanele juridice.

Gabriela Mladin

9 December 2003