Cei doi ani de criză economică au reuşit să crească de 4 ori timpul de tranzacţionare a unei locuinţe. Conform unui studiu realizat de Be Igloo, încrederea clienţilor într-o tranzacţie imobiliară a scăzut direct proporţional cu preţul apartamentelor, iar timpul de tranzacţionare, derivat direct al acesteia, a crescut invers proporţional cu încrederea clienţilor într-o tranzacţie imobiliară şi chiar cu preţul locuinţelor. Astfel, dacă în noiembrie 2009 clienţii se hotărau să achiziţioneze o locuinţă, în medie, la o săptămână după prima vizionare, acum decizia se ia după aproximativ o lună, sau chiar mai mult.

15145-130432maxim.jpgCriza economică a modificat radical psihologia clientului de imobiliare: l-a făcut nehotărât. Deşi datele arată că, doar la nivelul Capitalei, numărul de locuitori raportat la numărul de unităţi locative este de 1,5/cameră, incertitudinea unui loc de muncă stabil, grevele repetate, restructurările, situaţia economică incertă, sistemul bancar dificil şi rigid, precum şi o neîncredere încă prezentă faţă de piaţa imobiliară îi fac pe oameni să amâne pe cât posibil achiziţia locuinţei de care au nevoie, chiar dacă dispun de fondurile necesare achiziţiei. Şi totuşi, cei care aleg să nu facă nicio mişcare pentru îmbunătăţirea situaţiei lor actuale sunt destul de mulţi. La nivel naţional, este nevoie de un milion de locuinţe noi. În Bucureşti, sunt necesare 170.000 de locuinţe noi, fără a include locuinţele deja construite în acest moment. Iar numărul celor care cumpără lunar apartamente în Capitală este de doar câteva zeci. "Sunt deci zeci de mii de oameni care aşteaptă, practic, ca apartamentele să se scumpească. Căci formula "aşteptăm vremuri mai bune" de fapt aşa se traduce: "aşteptăm scumpirile", a declarat Nimrod Zvik, director de marketing la Be Igloo.

Cea mai scurtă tranzacţie din acest an: 3 săptămâni

În momentul în care se hotărăsc să cumpere un apartament, cei mai hotărâţi clienţi încheie tranzacţia în aproximativ o lună. Acesta este timpul necesar pentru o perioadă dificilă ca aceasta ca oamenii să se decidă asupra locuinţei şi modalităţilor de plată, să îşi aleagă apartamentul şi să analizeze toată oferta din piaţă. Cea mai scurtă tranzacţie din acest an a durat o săptămână, dar cel mai probabil acest client analizase anterior celelalte oferte din piaţă. Cele mai dificile tranzacţii s-au finalizat însă în 6-7 luni. Be Igloo este organizaţia de vânzări pentru fondul de investiţii norvegian Romania Invest, înfiinţată în februarie 2009. Fondul de investiţii are un portofoliu de aproximativ 750 de locuinţe în toate zonele din Bucureşti şi este în discuţii cu mai mulţi dezvoltatori, pentru achiziţia altor apartamente în ansambluri rezidenţiale din România.


Sursa

18 November 2010