TIMON 2009Dezvoltatorii imobiliari de lux prezenţi la targul imobiliar care se desfăşoară zilele acestea în Capitală se adaptează şi ei pieţei îngheţate şi taie din preţuri fără menajamente.

„Dacă anul trecut metrul pătrat ajungea la 2.900 de euro, anul acesta dezvoltatorii înaintează preţuri de 1.900 de euro pentru un metrul pătrat construit", a declarat Vlad Vlăsceanu, organizatorul târgului de la World Trade Center. Un penthouse de trei camere în ansamblul Rovere Exclusive Concept costă de la 350.000 de euro în sus fără TVA, în timp ce achiziţionarea unui penthouse de patru camere porneşte de la 410.000 de euro, fără TVA.

Clienţii hotărâţi şi gata să semneze un antecontract până duminică, beneficiază de un discount de 10% din valoare apartamentului.

De ansamblurile rezidenţiale de lux se interesează în special oamenii de afaceri care au lichidităţi. „Luxul se cumpără în continuare, iar reducerile sunt o racordare la realităţile pieţei. Dacă pe segmentul economic se taie din preţuri, trebuie să tai şi la lux. Locuinţele care anul trecut se vindeau cu 750.000 de euro- 1.000.000 euro, se vând acum cu circa 400.000 -450.000 euro", a declarat Vlăsceanu.

Potrivit acestuia circa 10% dintre dezvoltatorii imobiliari prezenţi la târg se încadrează în categoria lux, în timp ce alţi 10% pot fi încadraţi în segemntul mediu spre lux.

28 March 2009