Compania de consultanta imobiliara The Advisers/Knight Frank, lansata la jumatatea anului trecut de Horatiu Florescu si Monica Barbu, are de curand o noua divizie, specializata in evaluari imobiliare, formata din Roxana Bencze si Costin Barbu, doi seniori care au lucrat anterior la Colliers.

Roxana Bencze si Costin Barbu au o experienta de sase ani in piata imobiliara si lucrat anterior in cadrul companiei Colliers International, unde s-au ocupat de clienti precum Immoeast, Europolis, International Railway Sistem, Global Finance si majoritatea bancilor din piata locala.

Cei doi sunt membri ai Asociatiei Nationale a Evaluatorilor Romani (ANEVAR), Roxana Bencze fiind si membru RICS (Royal Institution of Chartered Surveyors).

"Anul trecut, volumul evaluarilor de proprietati imobiliare s-a ridicat la circa 17 milioane de euro si, tinand cont ca nivelul onorariilor si al solicitarilor a ramas asemanator, credem ca piata de evaluari imobiliare va ramane in 2010 la acelasi nivel. In prezent, cele mai multe cereri sunt pentru raportare financiara, reevaluari ale garantiilor bancare si a celor pentru raportare fiscala realizate la sfarsitul anului", declara Horatiu Florescu, presedinte & CEO al companiei de consultanta imobiliara The Advisers/Knight Frank.

 
Sursa

28 June 2010