Tertipuri imobiliare pentru straini
Evenimentul Zilei - 17.01.2006
 
   

Sfaturi. Britanicii sunt invatati sa foloseasca portitele legislative pentru a putea cumpara terenuri si case in Romania

Dupa ce un studiu recent realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC) a aratat ca tara noastra este cea mai rentabila zona pentru investitii imobiliare, o serie de analisti ai pietei isi arata scepticismul fata de previziunile din raport.
Pe langa indemnul la prudenta, site-ul britanic Amberlamb.com ofera sfaturi utile posibililor investitori. „Strainii care vor sa detina pamant in Romania sa-si infiinteze o fundatie pentru a ocoli legea romaneasca, ce nu permite strainilor sa cumpere teren”, sfatuiesc specialistii britanici care semneaza articolul.
De asemenea, site-ul sfatuieste strainii sa-si aleaga un avocat roman atunci cand fac afaceri in tara noastra, insa unul care sa se descurce in birocratia autohtona si in care se poate avea si incredere.

Integrarea in UE este vitala

Raportul PwC calcula ca, in urmatorii zece ani, preturile de pe piata imobiliara vor creste de mai bine de patru ori. Insa, pentru ca acest lucru sa se intample, integrarea in Uniunea Europeana in 2007 sau 2008 este vitala, apreciaza site-ul Amberlamb.com. Drumul Romaniei catre integrare este vazut ca lung si anevoios, intrucat guvernul mai are mult de lucru pentru a indeplini criteriile de aderare.
Desi situatia economica a Romaniei este apreciata ca fiind buna, birocratia si coruptia sunt piedici serioase in calea oricarei investitii.
De asemenea, infrastructura slab dezvoltata si transparenta inca scazuta a legilor proprietatii sunt enumerate ca probleme ce ar trebui sa puna investitorii pe ganduri.
In concluzie, specialistii britanici indeamna la prudenta strainii care se grabesc sa cumpere proprietati imobiliare in tara noastra.

Bulgaria, mai pregatita pentru UE

Site-ul Amberlamb.com compara tara noastra cu Bulgaria.
Insa aceasta este vazuta ca fiind mai pregatita pentru integrare. Totodata, bulgarii sunt vazuti ca fiind mai entuziasmati de apropierea momentului aderarii.
„De aceea, pentru ca Romania sa beneficieze de investitiile straine preconizate si de fondurile europene care sa duca la cresterea spectaculoasa a domeniului imobiliar, guvernul tarii trebuie sa se dovedeasca mai intai decis sa faca reformele necesare”, apreciaza site-ul.

Alexandru Gugoasa - Evenimentul Zilei
 

17 January 2006