Senatul a adoptat proiectul prin care termenul pentru finalizarea achizițiilor de locuințe cu TVA redus de 9% este prelungit până la 30 septembrie 2026. Măsura îi vizează pe cumpărătorii care îndeplinesc deja condițiile legale, dar riscă să nu poată încheia tranzacțiile până la termenul actual din cauza blocării sistemelor informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Proiectul a fost adoptat luni, 27 iulie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Senatului. Termenul stabilit de senatori le oferă cumpărătorilor eligibili încă două luni pentru finalizarea tranzacțiilor și păstrarea cotei reduse de TVA de 9%, în locul cotei standard de 21%.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat că modificarea nu reprezintă introducerea unui nou avantaj fiscal, ci o intervenție limitată pentru protejarea persoanelor afectate de problemele administrative de la ANCPI.

30 septembrie 2026 termenul pentru finalizarea achizițiilor de locuințe cu TVA redus

„Nu am creat o nouă facilitate fiscală, ci am propus prelungirea termenului cu o perioadă rezonabilă pentru finalizarea tranzacțiilor deja eligibile, astfel încât românii afectați de blocajul ANCPI să nu suporte costuri suplimentare din motive care nu le sunt imputabile”

Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor

Potrivit ministrului, prelungirea le va permite cumpărătorilor care se încadrează în condițiile prevăzute de lege să finalizeze tranzacțiile și să beneficieze în continuare de cota redusă.

„O intervenție punctuală, care protejează cetățenii și, în același timp, păstrează disciplina și predictibilitatea cadrului fiscal”, a mai arătat ministrul Finanțelor.

Alexandru Nazare a susținut că măsura este necesară pentru ca persoanele implicate în tranzacții imobiliare să nu suporte cheltuieli suplimentare din cauza unor întârzieri care nu le pot fi imputate.

„Este o măsură de echitate și de respect pentru toți cei angajați în tranzacții imobiliare, prin care asigurăm predictibilitate atât acestora, cât și tranzacțiilor din piața imobiliară în perioada următoare”, a declarat ministrul.

Abrudean: Cumpărătorii nu trebuie să suporte consecințele blocajului

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că soluția legislativă urmărește protejarea persoanelor care au semnat deja documentele necesare și și-au făcut planurile financiare în baza reglementărilor existente.

„Am adoptat soluția legislativă pentru situația creată la ANCPI, astfel încât persoanele care au semnat contracte și și-au făcut planuri în baza legislației în vigoare să nu suporte consecințele unui blocaj administrativ care nu le este imputabil”

Mircea Abrudean, Președintele Senatului

„Termenul agreat, 30 septembrie, va permite aplicarea cotei reduse de TVA pentru locuințele care îndeplinesc condițiile legale”, a adăugat președintele Senatului.

Măsura nu extinde facilitatea către toate locuințele noi și nici nu elimină condițiile stabilite anterior. Prelungirea se referă la tranzacțiile deja eligibile, care riscau să depășească termenul de 31 iulie 2026 din cauza indisponibilității serviciilor cadastrale.

Ce condiții trebuie îndeplinite pentru TVA de 9%

TVA redus de 9% Locuința trebuie să aibă o suprafață utilă de maximum 120 de metri pătrați

Regimul tranzitoriu introdus prin Legea nr. 141/2025 permite achiziționarea unei singure locuințe cu TVA de 9%, dacă sunt respectate cumulativ condițiile stabilite de legislația fiscală.

Locuința trebuie să aibă o suprafață utilă de maximum 120 de metri pătrați, fără anexele gospodărești, și o valoare de cel mult 600.000 de lei fără TVA, inclusiv terenul pe care este construită.

Imobilul trebuie să poată fi locuit ca atare la momentul livrării, iar cumpărătorul nu trebuie să mai fi achiziționat o altă locuință cu TVA redus începând cu 1 ianuarie 2023, potrivit informațiilor din Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA.

De asemenea, persoana fizică trebuie să fi încheiat până la 1 august 2025 un act juridic între vii care avea ca obiect plata în avans pentru achiziționarea locuinței.

Pentru actele încheiate în perioada 3–31 iulie 2025, cumpărătorul trebuie să facă dovada achitării unui avans de 20% din valoarea locuinței fără TVA.

Diferența de TVA poate însemna zeci de mii de lei

Pentru cumpărători, pierderea dreptului de aplicare a cotei reduse ar putea genera un cost suplimentar semnificativ.

În cazul unei locuințe cu un preț de 500.000 de lei fără TVA, taxa calculată la cota de 9% este de 45.000 de lei. La o cotă standard de 21%, TVA ajunge la 105.000 de lei. Diferența suportată de cumpărător ar fi astfel de 60.000 de lei.

Tocmai acest risc a determinat reprezentanții cumpărătorilor, ai profesioniștilor din domeniu și ai mediului de afaceri să solicite modificarea termenului, în condițiile în care finalizarea unei tranzacții depinde și de accesul la serviciile de cadastru și publicitate imobiliară.

Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate, Taxe și Audit din România a avertizat anterior că termenul de 31 iulie 2026 îi putea priva de facilitate pe cumpărătorii care achitaseră deja avansul și îndeplineau toate condițiile legale, dar nu puteau finaliza achiziția din cauza blocajului instituțional.

Organizația solicitase inițial prelungirea perioadei până la 31 iulie 2027 sau, cel puțin, până la sfârșitul anului 2026, pentru protejarea proiectelor finalizate ori aflate în etapa de recepție și apartamentare.

Atacul cibernetic a blocat sistemele ANCPI

Problemele au apărut după atacul cibernetic din 14 iulie 2026 asupra infrastructurii informatice a ANCPI. Incidentul a afectat funcționarea aplicației e-Terra, folosită pentru operațiunile de cadastru și carte funciară.

Guvernul a transmis că baza centrală de date care conține evidența proprietăților și a drepturilor asupra imobilelor nu a fost compromisă și că nu există dovezi privind accesarea acestor informații de către atacatori.

„Nu există dovezi că atacatorii au avut acces la aceste date. Integritatea evidenței cadastrale și de carte funciară este, la acest moment, confirmată”, au comunicat autoritățile.

Pentru limitarea efectelor atacului, infrastructura afectată a fost izolată, iar specialiștii ANCPI, ai Serviciului de Telecomunicații Speciale și ai structurilor din domeniul securității cibernetice au început reconstruirea și securizarea sistemelor.

Blocajul a afectat notarii, avocații, cadastriştii, topografii, dezvoltatorii imobiliari și cumpărătorii care aveau nevoie de extrase de carte funciară și de alte documente pentru încheierea tranzacțiilor.

Firmele de cadastru reclamă pierderi economice

Colegiul Geodezilor din România a avertizat că indisponibilitatea sistemelor ANCPI produce efecte financiare directe pentru mii de profesioniști și sute de firme din domeniul cadastrului, topografiei și geodeziei.

„Pentru firmele și persoanele autorizate din domeniu, fiecare zi de blocaj înseamnă lucrări care nu pot fi documentate complet, depuse, recepționate și finalizate, contracte care nu pot fi închise, facturi care nu pot fi emise sau încasate și termene care nu pot fi respectate”, au transmis reprezentanții organizației.

Situația pune presiune în special asupra întreprinderilor mici și mijlocii, care continuă să suporte cheltuieli cu salariile, chiriile și celelalte costuri operaționale, în timp ce o parte dintre lucrări nu pot fi finalizate și facturate.

În același timp, blocarea operațiunilor cadastrale afectează tranzacțiile imobiliare, creditele ipotecare și proiectele de investiții care depind de respectarea unor termene contractuale stricte.

28 iulie 2026