Optiune. Cumpararea unei suprafete in zonele limitrofe Capitalei poate aduce un castig consistent peste cativa ani.

Terenurile, afaceri bune pe termen lungPiata imobiliara a cunoscut scaderi masive de preturi in ultimele luni, insa pierderile suferite de unii se pot transforma intr-un potential castig, in viitor, pentru altii.

Este vorba, pe de o parte, de acei proprietari de case si terenuri care au cumparat in urma cu cativa ani la preturi mult mai mari decat cele actuale si care sunt nevoiti acum sa vanda la preturi mai mici.

Pe de alta parte, spune Florin Panaitescu, consultant imobiliar al agentiei Casa Mea, exista si categoria acelor persoane care cumpara la preturi mici acum si care pot vinde sau exploata in viitor respectivele proprietati, cu niste castiguri mari.

Specialistul spune ca astazi categoria celor care cumpara acum terenuri s-a inmultit. "Sunt multe astfel de persoane, in special tineri, care, detinand deja o proprietate in care pot locui, decid sa-si investeasca economiile in imobiliare, nu neaparat intr-o alta casa, ci in parcele de teren in zone periferice Capitalei sau oraselor mari", afirma el.

"Am profitat de oportunitate"

Vlad D. este un tanar bucurestean de 32 de ani care in urma cu cateva luni a achizitionat o parcela de teren in comuna Comana, cu o suprafata de 500 mp, la un pret de 8.000 de euro.

"Nu am de gand sa construiesc ceva acolo curand si, sincer sa fiu, nu mi-am propus ceva anume in legatura cu acest teren, insa am identificat oportunitatea si am profitat", spune tanarul.

Terenul despre care vorbim este localizat aproape de padure, cu acces facil la utilitati si se poate dovedi, in timp, dupa cum afirma proprietarul, o afacere profitabila, fie ca acesta va decide sa construaiasca ceva in regie proprie, eventual o resedinta de vacanta, fie ca va decide sa vanda mai tarziu, cand preturile vor mai creste.

"Indiferent de varianta aleasa, investitiile imobiliare raman cele mai eficiente, in conditiile in care bugetul disponibil este unul limitat", considera Vlad.


Sursa

9 September 2009