Terenurile adiacente autostrazilor, ocupate de hipermarketuri
Saptamana Financiara- 07.11.2005
Potrivit unei clauze din contractul de privatizare a Petrom


 

Incet, incet, autostrazile, asa cum sunt ele in Romania, devin factori de dezvoltare. Terenurile din Bucuresti adiacente accesului la autostrada Bucuresti-Constanta incep sa fie ocupate de marile lanturi de retail. In plus, de anul viitor, va incepe concesionarea terenurilor de pe marginea autostrazii pentru construirea de benzinarii, parcari, moteluri sau restaurante

Chiar daca Romania este pe ultimul loc in Europa la kilometri de autostrada si, oricum, ceea ce avem este departe de standardele europene, investitorii nu mai vor sa piarda timpul. Terenurile adiacente autostrazilor devin din ce in ce mai cautate, in special de marii operatori din retail.

Astfel, in maximum 18 luni, cei care vor pleca la mare pe „Autostrada Soarelui" isi vor putea face „plinul" intr-unul dintre cele mai mari complexuri comerciale din Bucuresti, situat in zona Macaralei din sectorul 3, la numai doua statii de tramvai de autostrada Bucuresti-Constanta.

Hypermarketul, caci despre asa ceva este vorba, se va intinde pe o suprafata de 13 hectare, in perimetrul delimitat de Bulevardul 1 Decembrie, strada Jean Steriadi, Bratarii si Prelungirea Liviu Rebreanu.





Superafacere
Complexul comercial este plasat intr-o zona mai putin cotata din punct de vedere imobiliar, insa potentialul acesteia este in mare crestere. Terenul in cauza a apartinut Antreprizei Constructie si Montaj 4 si pe el se va construi o cladire de 50.000 de metri patrati.

Complexul comercial va cuprinde un hypermarket cam la jumatatea celui din Cora, insa galeriile comerciale vor fi mult mai mari. De asemenea, va fi si o zona de fast-food, restaurante, cafenele.

Terenul a fost cumparat de societatea de investitii pentru aproape 8 milioane de euro. Documentatia de urbanism a fost aprobata de Consiliul Local al Sectorului 3 pe 20 septembrie 2005 si a fost validata de Prefectura Municipiului Bucuresti pe 11 octombrie anul curent.

Numele este secret
Deocamdata nu este cunoscut numele operatorului care va prelua aceasta investitie. Se stie in schimb numele celui care realizeaza investitia: firma Interalfa SRL. Odata finalizata, ea va fi transmisa unui operator de hypermarket. Acest sistem nu este o noutate pe piata romaneasca. Marile lanturi de retail au societati de prospectiune in tarile in care vor sa se dezvolte.

Primul pas este sa ceara infrastructura dorita, pe un teren care sa corespunda cerintelor de dezvoltare ale companiei in cauza. In fine, intermediarul care se ocupa de afacere cumpara terenul, pe banii lui, termina constructia, iar la sfarsit primeste banii pe afacerea „la cheie".

Intreaga investitie se ridica la 55 milioane de euro, din care 20 milioane de euro o reprezinta partea de structura, 7,7 milioane costul terenului, iar restul este valoarea de investitie pentru finisaje mobilier si instalatii.

Ziua Z
Lucrarile vor incepe intr-o jumatate de an, iar constructia in sine va dura un an. „Suntem in faza de eliberare a certificatului de urbanism.

Avizele necesare autorizatiei de construire pentru un asemenea obiectiv tin in jur de sase luni, inclusiv avizul Comisiei de trafic si siguranta circulatiei pentru accese, deoarece aici vor fi aproape 1.000 de locuri de parcare, acord de mediu, studiul de impact", a declarat Stefan Dumitrascu, arhitectul-sef al sectorului 3.

Cresc preturile
Expertii imobiliari au constatat deja o crestere a preturilor terenurilor cu acces direct la autostrazi - indiferent ca pe ele exista deja constructii, sunt in curs sau doar in faza de proiect. Proprietarii de terenuri si-au dat seama destul de repede de potentialul afacerii si au ridicat pretul pe metru patrat de la 2 la 5 euro.

Astfel, un hectar de pamant in vecinatatea autostrazii Bucuresti-Constanta poate ajunge la cel putin 50.000 de euro - fata de 500 de euro (!) pretul „dinainte" de autostrada. Lucrurile nu se opresc insa la acest nivel. In functie de pozitionarea terenului pe coridorul rutier se poate ajunge si la 30-40 de euro/mp.

Asta inseamna ca, daca are noroc, proprietarul unui hectar de teren poate castiga 300.000-400.000 de euro.

Mai e mult pana departe
Chiar daca autostrada Bucuresti-Pitesti este cea mai veche din Romania, nici in prezent ea nu indeplineste standardele europene in materie de servicii. Are putine capacitati de cazare, nu exista patrule de politie sau ambulante „dedicate" si nici sistem video de supraveghere. Totusi, la iesirea din Bucuresti exista doua hypermarketuri, plus alte doua supermarketuri specializate.

La inceputul acestui an, Ministerul Transporturilor a incercat organizarea unei licitatii pentru imbunatatirea serviciilor pe autostrada (parteneriat public-privat), dar nu s-a ajuns la un rezultat.

Sectorul 3, „tinta" pentru retailisti
Partea de est a Capitalei, in special sectorul 3, a devenit tinta investitorilor de retail, dupa ce in ultimii doi ani a fost aproape ignorat. In afara de complexul din Macaralei se vor mai deschide alte doua complexuri comerciale menite sa ofere locuitorilor Capitalei atat locuri placute pentru cumparaturi, cat si de petrecere a timpului liber.

Un magazin Kaufland, similar celui din Colentina, va fi deschis in Dristor, pe strada Laboratorului, colt cu fabrica Miraj. Si pe Splaiul Unirii, dupa podul Mihai Bravu, in zona targului de masini se va finaliza Mall Mart, complex similar celui din cartierul Vitan.

Saptamana Financiara, Diana Popescu, 07 nov 2005

7 November 2005