Ameninţări, tentativă de suicid, urmăriri, telefoane date în toiul nopţii. Aţi putea crede că este vorba de vreun film poliţist. De fapt, este povestea unuia dintre cei mulţi care au contractat un apartament cu puţin înainte de a se sparge bula imobiliară. Un tânăr bucureştean care a ales să nu stea şi să se uite cum dispare constructorul cu banii săi.

17227-mihai_1.jpgMihai Stan a locuit cu chirie o perioadă îndelungată, până într-o zi, când i-a ajuns. Privind înapoi, hotărârea de a-şi cumpăra un apartament a venit într-unul dintre cele mai neavantajoase momente - în 2007, când preţurile erau la apogeu.

„Nu căutam vreo zonă anume, dar ţineam neapărat să fie o construcţie nouă. Voiam să fie un bloc din cărămidă, bine izolat, cu centrală proprie la apartament, betonul din structura de rezistenţă să fie de bună calitate. Nu am ales un bloc vechi pentru că ţevile sunt învechite, miroase urât de la subsol, vecinii niciodată nu sunt de acord, lucruri de genul acesta. Şi mai aveam o obsesie: să nu cumva să iau vreun apartament în care cine ştie cine murise", spune Mihai Stan.

Într-o zi, pe când trecea întâmplător prin comuna Chiajna de lângă București, a văzut un bloc, lângă pădure. Pe un anunţ scria că sunt apartamente de vânzare. I-a plăcut cum arată blocul, aşa că a sunat la numărul afişat.

„Mi-a răspuns un agent imobiliar, care mi-a spus că s-au vândut toate apartamentele, dar că dezvoltatorul construieşte alt bloc în spate la Metro Militari. M-a invitat amabil la o vizionare. Ne-am întâlnit şi am mers pe câmp, unde mi-a arătat o groapă cu beton în ea. Apoi mi-a schiţat în aer cam unde va fi apartamentul meu", îşi amintește amuzat proprietarul.

Părea să fie ceea ce căuta: un bloc cu patru etaje şi mansardă, cu 25 apartamente, la un preţ de 1.000 euro/mp. A văzut schiţele, a studiat problema, dar când să bată palma s-a răzgândit - „Eu credeam că dacă Metro e în București, aşa e şi blocul din spatele lui. Dar aparţine de Chiajna şi mi se părea că sună îngrozitor: unde locuiești? În Chiajna!" povesteşte el.

Raportul calitate-preţ l-a adus înapoi în Chiajna

După ce a mai studiat și alte posibile variante, clientul a considerat că ar putea să se obișnuiască și cu numele, deoarece îi rămăsese gândul la blocul din Chiajna.

„Mi-am zis că trec eu peste nume. Aşa că am ales o garsonieră de 64 mp, pe care mi-am planificat de la început să o împart în două camere", împărtăşeşte proprietarul.

La preţul de 64.000 euro, agentul imobiliar a cerut un comision de 3.000 euro. După negocieri și discuții, s-a ajuns la un comision de 2.000 euro.

„Înţelegerea cu dezvoltatorul a fost să dau jumătate din bani la antecontract şi jumătate - la semnarea actului de vânzare-cumpărare. La cum este piaţa acum, 50% din sumă mi se pare un avans uriaş, dar atunci mi s-a părut în regulă", afirmă Mihai Stan.

Aşa că a făcut un credit de nevoi personale şi, cu economiile pe care le mai avea, a plătit 32.000 euro.

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg

„Eram prin septembrie 2007, iar construcţia trebuia să fie gata până la sfârşitul lui 2008. Ştiam de la început că nu va fi respectată data, dar mă gândeam că va întârzia doar câteva luni", povestește Mihai.

A venit şi decembrie 2008, dar blocul tot nu era gata; era la ”la gri”.

„Constructorul, un om cu şcoala vieţii, ştia să vorbească fiecăruia pe limba lui. M-a rugat să îl înţeleg, că şi el vrea să termine. Mi-a zis dacă am să îi mai dau nişte bani, îmi face un discount. Aşa că prietenii şi familia au pus mână de la mână şi i-am dat încă 28.000 euro", spune Mihai Stan.

Au făcut un contract la notar, cum că Mihai Stan l-a împrumutat pe constructor cu 28.000 euro şi, astfel, a obţinut o reducere de 4.000 euro. O decizie curajoasă, care ar fi putut deveni o alegere regretabilă.

Peretele de 2.000 euro

După episodul acesta, viitorul proprietar a discutat cu dezvoltatorul despre împărţirea garsonierei. Acesta, amabil, i-a spus că nu e nicio problemă să îi facă un zid; că îl mai costă doar 2.000 euro.

„I-am zis vreo două printre dinţi şi am decis că mi-l fac singur. Nu mi-a ieşit din prima un perete drept; l-am dărâmat şi l-am mai făcut o dată, de data asta bine. Şi m-a costat 2.000 lei, nu de euro", precizează cumpărătorul.

Iarna lui 2009, blocul era tot neterminat

Construcţia ajunsese într-un stadiu destul de avansat, dar toţi viitorii proprietari erau cu nervii întinşi la maximum. Unii, disperaţi că plăteau şi rată la un credit imobiliar în paralel cu o chirie, au ales să se mute. Centralele termice nu erau montate, aşa că cei care s-au mutat aveau calorifere electrice şi încălzitoare instant de apă. Toate erau pe socoteala simpaticului constructor, care se angajase şi în alt proiect. Muncitorii erau la partea de finisaje, dar totul se mişca foarte încet.

„Atunci am vrut să renunţ la tot. Contractul era făcut de aşa natură încât eu ar fi trebuit să primesc dublul sumei plătite. Când a văzut că sunt aşa de hotărât, partenerul acestui constructor a intervenit şi am mai negociat din preț. După îndelungi târguieli am ajuns la un preţ de 50.000 euro. Adică aveam de recuperat 10.000 euro", spune Mihai.

Mihai Stan nu este Stan Păţitul

A început să îl sune pe constructor, cerându-i banii. Mergea pe şantiere după el, vorbea în gura mare faţă de potenţiali clienţi. Având la mână un contract de împrumut cu care îl putea executa silit, Stan a vorbit cu un executor judecătoresc şi a vrut să treacă la fapte.

„A intervenit din nou partenerul dezvoltatorului, care nu şi-ar fi putut continua afacerile, şi mi-a dat banii înapoi", susţine Mihai.

Tot pe atunci, personajul acestei telenovele imobiliare s-a gândit să recupereze şi ceva din comisionul agentului imobiliar care îi vânduse „cai verzi pe pereţi".

„I-am cerut banii înapoi, bani pentru care, ca un fraier, nu aveam chitanță. Bineînţeles că nu a vrut să mi-i dea. Îl tot sunam ziua, dar ajunsese să nu îmi mai răspundă. Atunci am început să îl sun noaptea. Am început să mă interesez unde locuieşte, ce alte afaceri mai are... lucruri dintr-acestea de le vezi şi nu le crezi. Aşa am ajuns la un magazinaş pe care îl deţinea acest agent imobiliar. Am luat vreo două sticle de alcool mai scump şi le-am spus vânzătorilor să le transmită patronului că le-am trecut în contul lui. Atunci am început să ne înţelegem", afirmă Mihai Stan.

Constructorul în depresie

Apartamentul achiziționat era acum în stadiul în care se lucra la finisaje, așa că noul proprietar avea nevoie de constructor, pentru diferite mărunţişuri.

„Constructorul iar nu mai răspundea la telefon. Aşa că m-am dus pe celălalt şantier, unde i-am întrebat într-o doară pe muncitori ‘mai trăieşte şeful vostru?'. Iar ei mi-au răspuns vag că ‘da, acum e bine'. Mi s-a părut un răspuns cam ciudat, aşa că am întrebat dacă a păţit ceva. Mi-au povestit că dispăruse de-acasă vreo două zile şi că încercase să-şi ia viaţa. A fost găsit la timp pentru a putea fi salvat", povesteşte tânărul.

Uitându-se în urmă, Mihai Stan mărturiseşte că a fost „cu indulgenţă, naiv". Dar priveşte ca o parte bună aceste întârzieri, deoarece este mulţumit că astfel a obţinut o reducere substanţială de preţ. De asemenea, între timp a apărut şi programul "Prima Casă". Cu ajutorul partenerului rămas în afacere, a modificat antecontractul şi a devenit unul dintre mulţii beneficiari ai programului guvernamental.

„Practic, eu îi achitasem totul. Dar cu titlul de împrumut. Aşa că am depus dosarul pentru Prima Casă și, după ce a fost aprobat, am mers împreună la bancă atunci când au intrat banii în cont. El a semnat, iar eu am plecat cu aproape 50.000 euro la mine, bani din care mi-am achitat datoriile", mai spune Mihai.

„Sunt conştient că am luat decizii riscante, dar la momentul respectiv consideram că nu am de ales. Mă bucur că am reuşit să mă mut şi nu am rămas, ca alţii, cu banii luaţi. Din nefericire, încă mai sunt detalii de pus la punct pe scara blocului. Dar putea să fie mult mai rău, iar per ansamblu sunt mulţumit de calitatea lucrărilor", conchide Mihai Stan.

CITEȘTE ȘI ALTE ÎNTÂMPLĂRI PRIN CARE AU TRECUT BENEFICIARII PROGRAMULUI PRIMA CASĂ: