Circulaţia pe autostrăzile A1 şi A2 va fi taxată, începând din 2015. Dar mai întâi, autorităţile anunţă o serie de lucrări de reabilitare şi de implementare a unui sistem de taxare cu ajutorul unui partener privat.

34173-foto_autostrada.jpgImplementarea noului sistem de taxare la podul de la Cernavodă este parte din proiectul de concesiune.

Din toamnă putem vorbi de un parteneriat privat la sistemul de taxare, şi pe A1 şi pe A2. Timpul de reabilitare a autostrăzilor este estimată la un an. Deci de la anul va fi taxă şi pe A1 şi pe A2. După finalizarea procesului de reabilitare, care durează cam şapte-opt luni, vom avea taxare pe A1 şi A2. Lucrările ar costa până în 250 mil. euro în total. Tradiţional, lucrările de reabilitare încep în primăvară” a declarat Narcis Neaga, directorul general al CNADNR în cadrul ZF Construction & Infrastructure.

Potrivit calendarului stabilit, din toamnă va fi semnat parteneriatul privat pentru sistemul de taxare, şi pe A1 şi pe A2. În ce priveşte timpul de reabilitare a autostrăzilor, autorităţile estimează o durată de un an. Altfel, din 2015 vom plăti taxe atât pe A1, cât şi pe A2.

Lucrările continuă pe tronsonul Comarnic-Braşov

Contractul de concesiune pentru tronsonul Comarnic-Braşov va fi semnat luna viitoare, iar lucrările vor fi realizare pe etape, data începerii fiind la aproximativ o lună de la semnare. Cât despre termenul de finalizare şi costuri, autorităţile spun că vor fi cunoscute abia după semnare. În ceea ce priveşte taxa de autostradă, în acest contract riscul de trafic este de partea statului, iar partenerul privat nu are nicio opţiune de stabilirea taxei, este o opţiune a statului. În prezent, în România, nicio autostradă nu se susţine din trafic.

Vom trece munţii până în 2020. Sibiu-Piteşti şi Comarnic-Braşov vor fi făcute în paralel. Ele nu se canibalizează. Sunt lucruri complet diferite ca destinaţie. Vor fi finalizate amândouă, cu modalităţi de finanţare diferite” a mai declarat oficialul CNADR.

Taxa va fi introdusă pe A1, A2 şi centura de sud.

 AFLĂ CUM Drumurile mai bune pot rezolva problemele financiare ale României

28 mai 2014