Pentru cei care caută o locuinţă şi vânează cele mai bune preţuri, târgurile imobiliare pot fi cele mai bune oportunităţi. Project Expo vrea să confirme încă o dată acest lucru şi a pregătit ediţia de mai a evenimentului după principiul discounturilor. De la mii de euro tăiate din preţul final, până la beneficii precum apartamente complet mobilate şi utilate, toate ofertele speciale vor putea fi analizate în perioada 11-13 mai, la Palatul Copiilor, la singurul târg imobiliar care are intrarea gratuită.

24666-2ede1ba0f373714fd53abc97a7b63202_33f3f4e0e6.jpgLa ediţia lunii mai a târgului Project Expo, vor participa atât dezvoltatorii de construcţii noi, cât şi agenţii imobiliare care au oferte variate în diferite cartiere ale Capitalei, dar şi la periferie. Oricum, ca regulă generală, toţi clienţii vor găsi la târg discounturi considerabile. Un exemplu în acest sens este compania Premier Service care, pe perioada celor trei zile în care se desfăşoară Târgul Imobiliar Project Expo, prezintă o garsonieră de 30 mp utili, în complexul rezidenţial Studio Plus, la un preţ de 21.000 euro. Preţul cu care această proprietate poate fi achiziţionată în afara târgului imobiliar este de 24.500 euro. Complexul este unul dintre puţinele din ţară care pune la dispoziţia locatarilor nu doar spaţiu de joacă pentru copii sau spatii verzi, ci şi un teren de fotbal cu nocturnă. Acesta este doar o ofertă, dar Premier Service vine, ca de obicei, cu una dintre cele mai variate game de locuinţe din cadrul Târgului Imobiliar Project Expo. La standul companiei vor fi nu mai puţin de 15 proiecte rezidenţiale, precum şi alte câteva mii de locuinţe din sectorul 4 şi sudul judeţelor Ilfov şi Călăraşi.

Apartamente complet mobilate, cu câteva mii de euro mai ieftine decât dacă le cumperi goale

O oferta care iese din tipare atât din punctul de vedere al prețului, cât şi al soluţiei de construire, este cea oferită de Euro Mansarde. 34.900 de euro, TVA inclus, pentru un studio de tip duplex, cu o suprafaţă utila de 40 mp. În mod normal, apartamentul se vinde cu 39.900 euro. Cei care vor să scape de bătaia de cap legată de mobilarea locuinţei, pot cumpăra apartamentul complet mobilat, pentru doar două mii de euro în plus.

Apartamente mobilate şi utilate se găsesc şi în ansamblul Cartierul Verde, iar pe perioada Târgului Imobiliar Project Expo, o locuinţă cu două camere în acest complex, cu bucătărie mobilată şi utilată, costă 45.000 euro.

Agenţia IonisCarm Construct prezintă la standul său apartamente şi vile cu preţuri speciale în Buftea şi în mai mult cartiere din Bucureşti, printre care 1Mai, Crângaşi, Giuleşti sau Băneasa, la preţuri care pornesc de la 700 euro/mp.

CITEŞTE ŞI: Abuzurile băncilor, oprite de judecători. Peste o mie de români au câştigat în instanţă, în ultimele luni


10 May 2012