Reprezentantii agentiilor imobiliare, ai caselor de avocatura, cabinetelor de arhitectura si ai institutiilor financiare sunt asteptati la targul terenurilor "Expoland", care va avea loc la Sala Dalles, in perioada 21 - 23 martie 2008.

Ideea acestui targ a aparut datorita cererii crescande pentru terenuri in Romania . Acesta este singurul segment ce nu a fost atins de catre organizatorii de expozitii de profil, in ciuda efervescentei de pe piata de real estate. Va fi singurul eveniment dedicat exclusiv terenurilor si serviciilor adiacente celor ce achizitioneaza suprafete pentru a construi sau ca investitie. Vor fi reunite agentii imobiliare, case de avocatura, cabinete de arhitectura si institutii financiare.

In acest moment, in piata de real estate din Romania a aparut o extindere a cererii pentru terenuri catre zonele periferice ale Bucurestiului si din ce in ce mai mult pentru alte regiuni ale tarii. Constanta, Timisora, Cluj, Oradea, Brasov, Baia Mare, Craiova, sunt doar cateva orase interesante pentru investitorii straini si romani.

Pe langa oferta bogata pentru persoanele fizice dornice sa achizitioneze un teren mic, medierea intalnirii dintre agentiile  imobiliare din Bucuresti si din celelalte orase ale Romaniei cu investitorii este obiectivul numarul I al EXPOLAND, obiectivul secund fiind intermedierea unei colaborari viitoare intre agentiile din Capitala si cele care fiinteaza in provincie. Aceasta colaborare are ca scop simplificarea accesului micilor agentii catre dezvoltatori cu mare putere financiara, simplificarea activitatii marilor agentii si cresterea numarului de tranzactii imobiliare. Institutiile financiare reprezinta motorul care pune la propriu in miscare tranzactia. Prezenta lor la acest eveniment este obligatorie si indispensabila vizitatorilor.

Pentru orice entitate juridica sau economica, implicata sau in legatura cu segmentul real estate, EXPOLAND -targul de terenuri, va  reprezenta o oportunitate reala, finalul fiind notorietatea, baza de date marita, contactul direct cu investitorul, contactul direct cu alte agtentii dispuse sa colaboreze in domeniu, oferte promotionale venite din partea altor expozanti si bineinteles semnarea de contracte.
Foarte important este faptul ca participand la EXPOLAND, agentiile imobiliare si cei ce ofera servicii conexe pot observa direct care este modalitatea in care concurenta abordeaza piata in care isi desfasoara activitatea.

EXPOLAND va fi cea mai buna metoda de a interactiona direct cu potentialii clienti si va deveni principalul barometru pentru tendintele cererii, pentru volumul ofertei si pentru posibilitatile de finantare ale unei investitii. Posibilitatea oferita potentialului cumparator de a alege dintr-o oferta larga si serioasa urmareste si stabilizarea preturilor si eliminarea intermediarilor speculanti.

EXPOLAND va prezenta prin participantii sai expozanti, in mod direct, oferte de terenuri agricole si scoase din circuitul agricol, terenuri pentru locuinte unifamiliale si pentru constructia de ansambluri rezidentiale, terenuri pentru spatii logistice. Participarea institutiilor financiare va oferi vizitatorului solutiile cele mai bune pentru a putea achizitiona un teren, iar cabinetele de avocatura vor inlesni desfasurarea “curata” a acestor tranzactii.

Sala Dalles, locatia in care se va desfasura EXPOLAND editia I a fost aleasa tinand cont de profilul vizitatorului. Acesta face parte fie din segmentul ce cuprinde persoane cu varsta de peste 27 ani cu venituri peste medie, ce va vizita targul pentru  a cumpara sau doar pentru a strange oferte de terenuri in scopul construirii unei locuinte unifamiliale , fie din segmentul investitorilor. Ambele sunt formate din persoane foarte active, foarte ocupate care lucreaza multe ore zilnic si  nu au timp de pierdut sau persoane care prefera o locatie intr-o zona cunoscuta.  Bulevardul Magheru, unde este situata Sala Dalles, este o zona cu trafic pietonal intens, vizibilitatea oricaror metode de semnalizare ale expozitiei va fi cea mai buna si nu se pot pierde astfel vizitatori ce ar dori sa viziteze targul  si nu pot din cauza accesului  sau  programului.

Sursa

17 January 2008