Până la prima adunare a creditorilor, administratorul judiciar va asigura conservarea şi paza bunurilor Euro Habitat SRL. Florin Vasile, reprezentantul cumpărătorilor: "Lichidatorul are un aparat funcţional şi suficient pentru a gestiona un dosar ca acesta".

16598-134098maxim.jpgNoul administrator judiciar al Euro Habitat SRL, dezvoltatorul proiectului Planorama, s-a deplasat pe şantier imediat după numirea sa de către judecătorul sindic pentru a vedea exact care sunt problemele cu care se confruntă până la termenul stabilit de instanţă pentru refacerea actelor de procedură întocmite iniţial de către Conexpert SPRL.

"Imediat după numire, am efectuat o deplasare la şantierul "Planorama", unde am constatat stadiul fizic al realizării proiectului şi problemele cu care se confruntă SC Euro Habitat SRL în derularea acestui proiect. Cu caracter urgent, s-a evidenţiat necesitatea efectuării unor investiţii pentru a fi îndeplinite noile standarde din domeniul protecţiei şi stingerii incendiilor. În concret, se impune schimbarea uşilor de la lifturi în conformitate cu noile standarde. Până la prima adunare a creditorilor şi totodată până la primul termen de judecată, administratorul judiciar va efectua toate demersurile pentru a asigura conservarea şi paza bunurilor din patrimoniul Euro Habitat SRL. În limita informaţiilor deţinute la acest moment, soluţia optimă în cadrul procedurii insolvenţei o reprezintă propunerea şi derularea cu succes a unui plan de reorganizare, plan ce ar urma să rezolve inclusiv problema socială deosebită care există în acest dosar", a declarat, pentru Curierul Naţional, Constantin Tănasă, asociat coordonator al companiei "Tănasă şi Asociaţii".

Creditorii susţin întocmirea şi aprobarea unui plan de reorganizare

O parte dintre cei care deţin un procent important din masa credală au cerut noului administrator judiciar să întocmească un plan de reorganizare, care va fi realizat în măsura în care se va putea respecta termenul stabilit de instanţă pentru întocmirea tabelului definitiv al creanţelor. "Din discuţiile preliminare purtate, mai mulţi creditori ce deţin un procent important din masa credală (conform tabelelor întocmite de fostul administrator judiciar), cât şi clienţii proiectului "Planorama", susţin întocmirea şi aprobarea unui plan de reorganizare. Propunerea şi aprobarea unui plan de reorganizare sunt însă condiţionate de întocmirea şi publicarea tabelului definitiv de creanţe, iar termenul de întocmire al acestui tabel a fost stabilit de instanţă la 30.04.2011. Dorim să vă asigurăm că problema socială existentă în cadrul acestui proiect este tratată cu maximă seriozitate, iar demersurile administratorului judiciar au în vedere protejarea drepturilor clienţilor din proiectul Planorama. Deşi administratorul judiciar va depune toate eforturile pentru soluţionarea cu celeritate a problemelor din acest dosar, suntem condiţionaţi de respectarea termenelor prevăzute de Legea 85/2006 şi menţionate în hotărârile judecătoreşti", a declarat Constantin Tănasă.

Proiectul ar putea fi salvat prin recuperarea TVA de peste 1,5 mil. euro

Salutând decizia instanţei de a numi un "administrator judiciar profesionist şi onest", reprezentantul cumpărătorilor din complexul Planorama, Florin Vasile, a precizat ieri că lichidatorul a identificat deja o soluţie de finanţare pentru salvarea proiectului, respectiv recuperarea TVA, care se ridică la peste 1,5 mil. euro. "După discuţiile avute cu dl Constantin Tănasă de la "Tănasă şi Asociaţii SPRL", noul administrator judiciar, avem impresia că am intrat în normalitate. Această companie are un aparat funcţional şi suficient pentru a gestiona un dosar ca acesta. (...) A reuşit deja să identifice o soluţie de finanţare pentru salvarea proiectului, ignorată până acum de Euro Habitat şi precedentul administrator judiciar: recuperarea TVA. Acesta are o valoare de peste 1,5 mil. euro", a declarat Florin Vasile, amintind că toţi cumpărătorii susţin deblocarea situaţiei actuale prin finanţarea şi reluarea lucrărilor de construire şi a transferurilor de posesie şi proprietate chiar în perioada de observaţie pentru a câştiga timp şi a salva de la degradare complexul.

Tănasă şi Asociaţii SPRL a fost numită administrator judiciar provizoriu al SC Euro Habitat SRL la 04.02.2011 prin Încheierea Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a Comercială, pronunţată în Dosarul 24665/3/2/2010.

Administratorul judiciar are o vastă experienţă în domeniu, ocupându-se până în prezent de cazuri renumite precum lichidarea judiciară a SC METROPOL CIAR SA, societate care derula activităţi de asigurare-reasigurare, a fabricii de încălţăminte deţinute de SC EMCO INTERNATIONAL IMPORT EXPORT SRL, SC OMEGA PRESS INVESTMENT SA, al cărei domeniu de activitate era legat de mass-media, SC NOVA BANK SA, SC SECURENT SA şi altele.

Reprezentanţii Asociaţiei Planorama fac apel către toţi cumpărătorii ale căror interese nu sunt încă reprezentate de o persoană cu expertiză relevantă să ia legătura cu Florin Vasile ([email protected]) şi Horia Boloşină ([email protected]).


Sursa

24 February 2011