În România, tăierea ilegală a pădurilor este sancționată cu o mustrare, printr-o nouă lege aprobată deja. Silvicultorii considerau vechile amenzi prea mari, egale chiar și cu un salariu de-al lor. Tot ei au spus că amenzile mari pentru tăierile abuzive nu rezolvă problema. Aceste non-argumente par să fi fost convingătoare totuși, căci după un an de discuții s-a ajuns ca termenii lor să fie acceptați și legiferați.

41480-defrisare.jpgAnul trecut, la începutul verii, amenzile pentru tăierea ilegală a pădurilor au crescut zdrobitor. Această schimbare i-a deranjat pe silvicultori, care consideră că asemenea amenzi sunt nedrepte. Motiv pentru care și-au dedicat fiecare zi ce a urmat unei singure cauze: scăderea amenzilor. Munca lor a fost răsplătită acum: solicitările lor au fost aprobate și legiferate. De acum, cei care depășesc cu mai puțin de trei procente cantitatea de lemn aprobată pentru tăiere nu vor mai plăti 8.000 de lei ca până acum, ci vor scăpa doar cu avertisment în cazul în care sunt prinși. Amenzi de zece ori mai mici sunt și în cazul în care se desfășoară operațiuni de exploatare a copacilor bolnavi sau scoși din rădăcini. Aceștia vor plăti acum maximum 2.000 de lei.

De ce ne e atât de frică de amenzi? Eu atât timp cât sunt corect, nu mi-e frică de amenzi", spune Niță Nicu, deputat. 

Și totuși, silvicultorilor le-a fost frică de amenzi. Ba mai mult, ei au încercat să argumenteze faptul că amenzile mari au blocat transporturile și, implicit, piața construcțiilor.

„Am ajuns ca prin legea contravențiilor silvice să blocăm activitatea din domenii de construcții. Amenzile să fie proporționale cu salariile personalului din sectorul silvic", a declarat Catalin Tobescu, vicepreședintele Nostra Silva – Federația Proprietarilor de Păduri din România.

Ba mai mult, din câte explică silvizultorii, amenzile în sine, cu atât mai mult cu cât este vorba despre sume importante, nu descurajează defrișările masive.

„A aplica sancțiuni contravenționale silvicultorilor nu rezolvă problema”, a spus Gheorghe Gavrilescu, reprezentat societatea Progresul Silvic.

În urmă cu doi ani, Greenpeace a tras un semnal de alarmă asupra faptului că România pierde trei hectare de pădure în fiecare oră.

CITEȘTE ȘI:

13 iunie 2017