Syndey este cel mare oraş din Australia şi, totodată, cel mai costisitor. Proprietăţile imobiliare de aici au un preţ mult mai ridicat decât în restul ţării. Dobânzile creditelor ipotecare și chiriile ajung să fie chiar și cu 200% mai mari decât în alte orașe mari din Australia. Mai mult de atât, în Sydney există suburbii în care sunt unele dintre cele mai scumpe proprietăți din întreaga lume.

21733-sydney007.jpgRivalitatea îndelungată dintre Sydney şi Melbourne a făcut ca locuitorii niciunuia dintre aceste oraşe să nu suporte ideea de a fi stabilită capitala în oraşul concurent. Rezultatul mulţumitor a fost Canberra, oraş construit special pentru a deveni capitală, situat la o distanță aproximativ egală atât de Sydney, cât şi de Melbourne. Cu toate acestea, Sydney rămâne definiţia australiană a superlativului absolut: este cel mai mare oraş, cel mai mare centru industrial, cultural şi financiar, cel mai mare port, cel mai mare nod de comunicaţie, deţine în centru cea mai mare aglomeraţie de zgârie-nori, magazine galerii şi restaurante. Astfel că, bineînţeles, aici este şi cel mai ridicat ridicat preţ din întreaga piaţă imobiliară australiană.

Cererea ridicată pentru apartamente şi case a săltat nivelul chiriilor, în ultimii ani, ajungând ca acestea să fie de trei ori mai mari decât media naţională. Afluxul mare de studenţi străini şi tinere familii imigrante a făcut ca nici măcar locuinţele din suburbiile muncitoreşti să nu mai poată fi accesibile oricui, din punct de vedere financiar.

Numai cei mai înstăriţi clienţi îşi pot permite să închirieze sau să cumpere o locuinţă în suburbiile estice, cum ar fi Darling Point, Bellevue Hill sau Double Bay. Proprietăţile mai accesibile din zonele vestice - Summer Hill, Drummoyne sau Rozelle, au un randament bun, deoarece sunt aproape de ocean, iar timpul pentru a ajunge în centrul comercial al Sydneyului este rezonabil. În suburbiile nordice şi nord-vestice se găsesc cele mai ieftine proprietăţi imobiliare, care însă vin la pachet cu dezavantajul de a face naveta zi de zi.

Chiar dacă sunt chirii exorbitante, sunt greu de găsit locuinţe libere

În Sydney se organizează regulat spectacole pe apă, aşa că, în toate cartierele cu vedere spre ocean, există blocuri întregi cu apartamente oferite spre închiriat. Totuşi, locuinţele libere sunt destul de rare, deoarece sunt mulţi turişti care, an de an, închiriază aceleaşi apartamente, ajungându-se la rezervări cu ani de zile în avans. Pe de altă parte, numeroase apartamente sunt deţinute de companii internaţionale, care le închiriază numai angajaţilor sau colaboratorilor.

Chirii medii, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament cu un dormitor - central: 2.050 dolari/lună; semicentral: 1.560 dolari/lună
  • Apartament cu trei dormitoare - central: 4.000 dolari/lună; semicentral: 2.400 dolari/lună

Apartamentele închiriate în regim hotelier au o sumedenie de facilităţi, incluse în preţ - conexiune wireless, cablu TV, serviciu de curăţenie sau loc de parcare. În cazul acestui tip de apartament, pentru închirierile de mai mult de o lună, se oferă anumite discount-uri, iar rezervările pentru o singură noapte sunt taxate la tarif maxim. Preţul apartamentelor în regim hotelier din apropierea apei este cel puţin dublu comparativ cu alte locuinţe amplasate spre centrul oraşului.

Preţul mediu al unei case cu peluză depăşeşte jumătate de milion de dolari

Persoanele fără cetăţenie australiană au dreptul de a achiziţiona un imobil sau de a închiria, atât timp cât viza este valabilă. Contractele de închiriere trebuie finisate înainte de expirarea vizei sau a permisului de lucru, iar proprietăţile trebuie să fie vândute.

  • Apartament central - 9.850 dolari/mp
  • Apartament semicentral - 5.400 dolari/mp

Casele individuale, cu garaj şi piscină, pot fi găsite în orice cartier al Sydneyului, lucru valabil şi pentru blocurile-turn, cu zeci de apartamente. Preţul este cel care face diferenţa între zone - suburbiile din est sunt costisitoare, în timp ce suburbiile vestice sunt accesibile, dar şi departe de centrul oraşului sau de aeroport. Preţul mediu pentru o casă din Sydney este de 582.000 dolari, dar există şi proprietăţi al căror preţ se ridică la câteva zeci de milioane de dolari.

CITEȘTE ȘI Australia - cea mai mare scădere a preţurilor pe piaţa imobiliară din 2008 încoace


29 October 2011