0-73-2005100538mare1.jpgSiguranţa oferită de calitatea de stat membru al Uniunii Europene a devenit un magnet pentru fondurile de investiţii specializate în domeniul imobiliar. Numai în luna ianuarie două astfel de organizaţii şi-au anunţat intenţia de a aloca sume de ordinul sutelor de milioane de euro pentru plasamente în România.

Fondul de investiţii imobiliare CS Portfolio Real, administrat de Credit Suisse Asset Management, intenţionează să aloce până la 10% din activele sale pentru proiecte pe pieţe emergente, cele mai interesante destinaţii find considerate România şi Turcia. Totodată, ING Property Fund Central and Eastern Europe, fondul de investiţii imobiliare al grupului financiar olandez, a anunţat că a strâns un miliard de euro pentru investiţii în Europa Centrală şi de Est, din care 200 milioane de euro sunt alocate pentru România.

Austriecii deschid balul tranzacţiilor imobiliare postintegrare

Estimările specialiştilor din imobiliare arată că numai în cursul anului trecut au fost pompaţi în proiecte locale aproximativ 500 milioane de euro. Prima tranzacţie importantă a acestui an vine tot dinspre fondurile de investiţii.

Austriecii de la Immoeast au cumpărat, cu circa 60 milioane de euro, complexul de birouri Victoria Park, din apropierea aeroportului Băneasa. Ansamblul cuprinde patru clădiri de birouri, cu o suprafaţă totală închiriabilă de aproximativ 20.000 de metri pătraţi. Investiţiile anterioare în România ale fondului se cifrează undeva în jurul sumei de 130 milioane de euro.

Un alt fond austriac, CA Immo, unul dintre pionierii pieţei locale, a investit în România peste 200 milioane de euro, urmând ca în următorii trei ani să adauge acestei sume încă 100 milioane de euro. Tot austriecii, de la Europolis de această dată, plănuiesc să finanţeze proiecte pe piaţa autohtonă de circa 300 milioane de euro.

Cine sunt investitorii mai mici de pe piaţă

Şi alte fonduri imobiliare cu investiţii mai mici se înghesuie să pătrundă pe piaţă.

Britanicii de la Morley Fund Management sunt deja o prezenţă activă prin fondurile Aviva Property Fund şi Central European Fund. Un alt fond britanic a cumpărat la începutul anului trecut Moldova Mall din Iaşi pentru 34 milioane de euro. Olandezii de la Dutch East & Central European Venture Capital vor finaliza în cursul acestui an clădirea de birouri Cascade Park Plaza, din zona Barbu Văcărescu. Şi compania americană Heitman LLC vizează piaţa românească, în cursul anului trecut ei anunţându-şi intenţia de a face investiţii imobiliare în Europa Centrală şi de Est de aproximativ 350 milioane de euro.

Sursa

25 January 2007