Piaţa imobiliară poate fi într-o perioadă proastă în multe părţi ale lumii, dar superbogaţii continuă să cheltuiască sume enorme pentru noile lor proprietăţi, relatează BBC.

23524-maison_trump_0103ec3a07.jpgUna dintre cele mai recente achiziţii, despre care a relatat presa, este cea a unui apartament de tip penthouse, cu vedere panoramică spre Parcul Central din New York, achiziţie făcută de către un magnat rus, pentru suma de 88 de milioane dolari.

Dmitri Ribolovlev a cumpărat locuinţa pentru fiica sa de 22 de ani, care este studentă la New York, Ekaterina Ribolovleva. Apartamentul are 627 de metri pătraţi şi este situat în Central Park West şi este cea mai scumpă proprietate din întreaga istorie a metropolei americane. Este vorba despre o valoare de 13.000 de dolari pe metru pătrat, care poate fi considerat un nou record.

Criza din 2008

O proprietate din Hong Kong, într-o zona rezidenţială exclusivistă, a fost vândută, vara trecută, cu 102,7 milioane de dolari, cu o valoare estimată de 12.188 de dolari pe metrul pătrat.

Piaţa imobiliară de lux a scăzut vertiginos, începând cu criza financiară mondială din 2008, pentru că miliardarii s-au temut pentru investiţiile lor sau au ales să stea deoparte o perioadă, pentru a obţine preţuri mai bune. Dar analiştii pieţei spun că piaţa a revenit "ca un semn de răzbunare" şi nu este, deocamdată, complet detaşată de fluctuaţiile de preţuri de pe piaţa reală.

"Pe piaţa de lux se lucrează cu altfel de unităţi de măsură este o altfel de piaţă. Nu se dezvoltă neapărat cu aceleaşi variabile ca şi restul pieţei", preciza expertul imobiliar al revistei Forbes, Morgan Brennan.

India, America, Marea Britanie

Se consideră că cele mai scumpe reşedinţe se află în Mumbai, India.

Un turn cu 27 de etaje, numit Antilla, care are trei eliporturi, şase etaje de parcare şi mai multe grădini plutitoare, a fost construit cu un cost de 1 miliard de dolari, pentru cel mai bogat om din India, Mukesh Ambani.

Dar clădirea este momentan goală. Potrivit relatărilor din presă, familia Ambani este îngrijorată şi nu doreşet să petreacă nicio noapte acolo pentru că le-ar aduce ghinion, întrucât construcţia a fost realizată fără a respecta regulile unei doctrine arhitecturale Hindu, "vastu shastra".

Alte proprietăţi, menţionate de obicei pe lista celor mai costisitoare proprietăţi, sunt: cea a industriaşului Ira Rennert din Hampton, New York, care are 63 de acri pe malul Oceanului şi care se consideră că valorează 180 de milioane de dolari, dar şi proprietatea de 125 milioane de dolari denumită Maison de l'Amitie, deţinută de Donald Trump, în Palm Beach, Florida.

Dintre achiziţiile de anul trecut, cea a miliardarul rus Iuri Milner, care a cumpărat, cu 100 de milioane de dolari, Palo Alto Loire Chateau din Silicon Valley, o casă de vacanţă de 2.400 de metri pătraţi, a fost considerată cea mai importantă din SUA.

Fosta vilă a mogulului televiziunii, producătorul Aaron Spelling, care era cunoscută ca cea fiind mai scumpă proprietate din America, a fost vândută, anul trecut, după ce s-a aflat trei ani pe piaţă. Cumpărătorul, Petra Ecclestone, 22 de ani, este fiica magnatului de Formula 1, Bernie Ecclestone, care a reuşit să negocieze preţul de vânzare până la 85 de milioane de dolari, de la 150 de milioane, cât figura pe lista de preţuri. La fel ca şi Iuri Milner, nici Petra nu doreşte să folosească vila aceasta pe post de reşedinţă principală.

Şi cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov, a plătit, anul trecut, 215,6 milioane de dolari pentru două apartamente, la etajele şapte şi opt ale unei clădiri din One Hyde Park, în centrul Londrei.

Departe de ochii publicului

Lista ar putea continua, dar adevărul nu este întotdeuna cunoscut în acest domeniu, de multe ori informaţiile nu pot fi verificate. Cele mai multe dintre tranzacţiile imobiliare au loc departe de ochii iscoditori ai presei şi nici măcar nu apar în listele sau ghidurile oficiale ale agenţiilor imobiliare, după cum recunosc experţii de pe piaţă.

Sursa

20 February 2012