Pentru că toată lumea s-a înghesuit în nord, multă vreme sudul a fost „cenuşăreasa" de pe piaţa imobiliară. Îmbunătăţirea infrastructurii, dezvoltarea imobiliară controlată şi preţuri mai bune de tranzacţionare, i-au făcut pe mulţi să migreze către această parte a oraşului.

14424-148076-sudul.jpgAvând în vedere tendinţa achiziţionării de apartamente cât mai aproape de mijloacele de transport în comun, specialiştii spun că interesul se va menţine constant către zonele care întrunesc aceste caracteristici. Astfel, zone precum Eroii Revoluţiei, Brâncoveanu, Piaţa Sudului, Bd.-ul Obregia sau Emil Racoviţă se află în topul preferinţelor celor care îşi caută o locuinţă în această parte a oraşului. „Ca si pentru alte zone, cumpărătorul de locuinţe second-hand caută să cumpere apartamente construite după 1980, în apropierea mijloacelor de transport şi în blocuri fără datorii mari la utilităţi. În cazul unei locuinţe noi, caută un ansamblu finalizat sau aproape de finalizare, cu preţuri care să se încadreze în programul Prima Casă", declară Cristina Roşca, Managing Partner RealTime Imobiliarii.

Apartamentele vechi, mai ieftine

Cele mai căutate apartamente sunt cele cu două camere cu suprafeţe cuprinse între 50 şi 60 mp, urmând garsonierele, trei şi patru camere. Agenţiile imobiliare spun că în prezent peste 50% dintre cumpărători apelează la programul Prima Casă, restul fiind cu cash sau alte credite ipotecare. În privinţa preţului, un apartament vechi cu două camere, confort 1, decomandat era cotat în primăvara acestui an la 65.000 - 70.000 euro, iar în prezent se tranzacţionează cu 55.000 - 60.000 euro, în funcţie de zonă, îmbunătăţiri şi facilităţi. „Cu toate că cererea se păstrează constantă, criza economică a determinat o scădere a preţurilor pentru apartamentele vechi de la începutul anului şi până în prezent cu 10.000 - 15.000 euro" afirmă Cătălin Grigore, Manager Compania Imobiliarp Premier.

În ceea ce priveşte apartamentele noi, preţurile au stagnat sau au cunoscut scăderi foarte mici, preţul mediu fiind undeva la 65.000 euro, pentru apartamentele din ansamblurile aflate mai aproape de zonele centrale. În ceea ce priveşte proiectele aflate în zonele periferice, pentru că au apărut tot mai multe ansambluri finalizate sau care urmează a fi date în folosinţă, preţurile au ajuns la 45.000 - 55.000 euro în funcţie de etaj, suprafaţă sau finisaje. „Credem că pe segmentul de locuinţe noi, preţul se află la cel mai mic nivel, urmând probabil o stagnare pentru o perioadă", spune Cristina Roşca.

Printre cele mai importante proiecte rezidenţiale din această zonă se numără Asmita Gardens, Confort City, Vitan Platinum Towers, Vitan Residence, Monaco Towers, Metropolitan Residence şi Studio Plus care reprezintă un nou concept imobiliar şi care va aduce pe piaţă până în martie 2011 circa 250 de garsoniere cu preţuri începând de la 25.000 euro pentru o suprafaţă de 29 mp utili.

Casele şi terenurile, mai accesibile

Din cauza costurilor de construcţie şi de achiziţie a terenului, dezvoltatorii ansamblurilor de vile au fost nevoiţi să reducă suprafeţele caselor pentru a putea ajunge la un preţ de vânzare accesibil pieţei actuale. Astfel, găsim case cu aproximativ 80 mp pe nivel, cu teren de 300 - 500 mp şi cu preţuri începând de la 80.000 euro. Printre cele mai importante ansambluri de case care influenţează acest segment de piaţă prin numărul de unităţi se numără Green City, Dealul Verde şi Allegria Residence.

Segmentul de case vechi din această zonă nu este foarte dezvoltat, aceste proprietăţi fiind destul de rare pe piaţă. Majoritatea sunt cumpărate pentru suprafaţa de teren de care dispun, pentru ca ulterior să se construiască un imobil nou. „Preţurile la casele vechi au scăzut foarte mult. Dacă în primăvară aveam valori de 750 euro/mp în zone precum Brâncoveanu, Stoain Militaru sau Alunişului, în acest moment vorbim de 400 - 450 euro/mp.", afirmă Cătălin Grigore.

Specialiştii spun că terenurile din această zonă au scăzut şi ele la fel ca toate celelalte ca­tegorii, ajungând la valori de tranzacţionare destul de scăzute. „Se caută loturi cu suprafeţe de 300 - 600 mp. În prezent preţurile sunt accesibile, ajungându-se la valori destul de mici. În comuna Berceni un lot de 500 mp se poate cumpăra cu 12.000 - 15.000 euro şi în jur de 30.000 euro în Popeşti - Leordeni" completează Cătălin Grigore. Cererea mai mare vine de la cumpărătorii individuali, în căutare de loturi mici pentru construire în regie proprie a lo­cuinţei. Se pare că influenţa seg­men­tului comercial asupra tere­nu­rilor nu mai reprezintă un sti­mulent pentru achiziţie.


Sursa

20 October 2010