Subvenţii mai mari pentru construcţia de locuinţeMai mulţi bani de la stat pentru tinerii care vor să-şi construiască o casă. Guvernul a mărit subvenţia de stat de la 20% la 30% din cheltuielile pentru construcţia unei locuinţe proprietate personală.

Această subvenţie nu poate depăşi însă echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro, comparativ cu 10.000 de euro, cât era până acum. Aceasta prevedere se aplică pentru toate locuinţele care nu au fost finalizate şi predate către beneficiari până la data intrării in vigoare a actului normativ.

De asemenea, Executivul a decis în ultima şedinţă ca valoarea primei anuale pentru economiile din băncile ce derulează programe pentru locuinţe să crească de la 15% la 25% din sumele economisite, pentru tinerii care doresc să-şi cumpere o locuinţă. Valoarea minimă a primei anuale de care beneficiază tinerii a fost de asemenea majorată de la 120 de euro la 250 de euro.

Pentru atragerea de urgenţă a unor surse de finanţare necesare continuării construcţiei de locuinţe, membrii Guvernului au decis ca vânzarea locuinţelor pentru tineri să fie permisă după 3 ani de închiriere neîntreruptă şi nu după 5 ani cum este prevăzut în prezent. În continuare, locuinţele pentru tineri cumpărate în cadrul acestui program nu vor putea fi vândute timp de 5 ani. Această interdicţie se va consemna la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în condiţiile legii.

5 December 2008