Un hotel de un miliard de dolari, şi o clădire mamut de birouri şi spaţii comerciale. Asta vrea compania Korean Air să construiască în centrul Los Angeles-ului.

3994-los_angeles_1.jpgCei doi zgârie-nori ar trebui să înlocuiască Wilshire Grand hotel şi să ofere birouri pentru Korean Air. Acesta este primul proiect de asemenea anvergură pe care Coreea de Sud îl desfăşoară în Statele Unite ale Americii.

Potrivit site-ului luxist.com, de acest proiect se va ocupa Thomas Properties Group. Cele două turnuri, care vor beneficia de un exterior conceput special pentru a crea energie pe baza panourilor solare, au fost proiectate chiar de arhitectul şef al Los Angeles-ului, David Martin.

Hotelul va avea 40 de etaje şi 700 de camere, în timp ce a doua clădire va avea nu mai puţin de 60 de etaje. Birourile vor ocupa o suprafaţă de circa 93.000 de metri pătraţi, iar la parter vor fi spaţii comerciale.

Dacă proiectul coreenilor va primi aprobarea autorităţilor locale, lucrările vor începe în 2011, urmând ca cei doi zgârie-nori să fie gata în 2014.

În Los Angeles nu s-au mai construit atât de multe spaţii de birouri din 1992.

7 April 2009