Doar jumătate dintre români sunt de părere că nivelul incluziunii financiare din țara noastră este ridicat, procent similar cu cel înregistrat la nivel european, arată un nou studiu MasterCard, derulat cu scopul de a analiza percepția asupra gradului de incluziune la nivel european. Principalele motive ale excluziunii financiare enumerate de respondenții români sunt neîncrederea în bănci (50%), lipsa cunoștințelor cu privire la administrarea finanțelor personale (42%), precum și inegalitatea veniturilor și lipsa educației (câte 38%). Prin comparație, europenii pun pe primul loc inegalitatea veniturilor și abia apoi neîncrederea în bănci și lipsa cunoștințelor cu privire la administrarea propriilor bani.

40364-cosmin_vladimirescu.jpgJumătate dintre românii chestionați sunt de părere că, pentru a îmbunătăți incluziunea financiară, este nevoie de schimbări în legislație, însă enumeră și factori precum dezvoltarea infrastructurii de suport sau cursurile de educație în domeniu. Percepția este relativ similară la nivel european, cu deosebirea că europenii acordă cea mai mare importanță educației, urmată de necesitatea extinderii infrastructurii și a legislației.

Aproape 3 din 4 respondenți români consideră că băncile ar trebui să își asume răspunderea pentru creșterea gradului de incluziune financiară, prin intermediul măsurilor de mai sus, însă o mare parte (66%) plasează responsabilitatea și la nivelul guvernului. Prin comparație, majoritatea europenilor (67%) au indicat că au aceste așteptări mai degrabă de la guverne decât de la alte entități.

Românii, deschiși către tehnologie

Studiul a descoperit că incluziunea financiară și cea digitală sunt percepute ca fiind conexe, respondenții considerându-le în egală măsură importante pentru societate. Întrebați cum ar reacționa dacă nu ar avea acces la produse și servicii financiare sau digitale, cel mai des indicat răspuns furnizat de participanții la studiu, la nivel european, a fost frustrarea.

În România, procentul celor care consideră că incluziunea digitală este importantă are cele mai ridicate valori la nivel european - 87% dintre respondenți. Cu toate acestea, mai puțin de jumătate dintre români consideră că trăiesc într-o țară care le asigură acces la tehnologii precum internet, dispozitive mobile, laptopuri și computere. Principalele motive ale excluziunii digitale invocate atât de respondenții români, cât și de cei europeni, sunt absența educației specifice și inegalitatea veniturilor.

Accesul la comerțul online este menționat între principalele trei beneficii ale incluziunii digitale de peste 60% dintre români, alături de o informare mai bună (80%) și flexibilitatea de a interacționa online (70%).

Peste jumătate dintre români, cel mai mare procentaj dintre naționalitățile participante la studiu, sunt de părere că, pentru majorarea gradului de incluziune digitală la nivel local, este nevoie de mai mult sprijin financiar pentru cei cu astfel de nevoi. Alți factori enumerați sunt dezvoltarea infrastructurii și cursurile de educație în domeniu. La nivel european, principalii factori nominalizați pentru îmbunătățirea incluziunii digitale sunt aceiași, însă primează educația.

Atât românii, cât și europenii, în general, sunt de părere că principala entitate responsabilă cu avansarea incluziunii digitale ar trebui să fie guvernul, însă, în mod interesant, peste jumătate dintre români consideră că ei înșiși sunt responsabili pentru dezvoltarea accesului la produse și servicii tehnologice.

“Incluziunea financiară și digitală sunt adânc interconectate, fiind în egală măsură esențiale pentru un nivel ridicat de trai. Acest studiu ne arată că românii conștientizează și sunt pregătiți pentru o accelerare a incluziunii financiare, având în vedere faptul că 80% dintre aceștia consideră că unul dintre principalele beneficii ale avansului tehnologic îl reprezintă facilitarea accesului la produse și servicii financiare. MasterCard va continua inițiativele de creștere a incluziunii financiare și digitale, parte a strategiei noastre de a conecta consumatorii din România cu cele mai eficiente, sigure și confortabile soluții și produse disponibile în ecosistemul global, atât financiar, cât și tehnologic”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager, România, MasterCard.

Ann Cairns, Președinte International Markets în cadrul MasterCard, a concluzionat că: “O directivă a Parlamentului European oferă fiecărui cetățean european posibilitatea de a avea un cont bancar curent, iar Banca Mondială și forumul internațional G20 și-au stabilit ca obiectiv asigurarea accesului universal la servicii și produse financiare. Cu toate acestea, dacă luăm în considerare faptul că o parte importantă din populația adultă din Europa este încă nebancarizată, dezvoltarea incluziunii financiare la nivel regional trebuie să rămână o prioritate pentru a avea o societate deschisă și incluzivă.”

####

Despre MasterCard

(NYSE: MA), www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Operăm cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii. Produsele și soluțiile MasterCard fac activitățile zilnice de comerț – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanțelor – mai simple, mai sigure și mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriți-ne pe Twitter: @MasterCardNews, participați la discuțiile de pe blogul Beyond the Transaction și înregistrați-vă pentru cele mai noi știri.

Despre studiu

MasterCard a derulat un studiu online în rândul a 10.021 consumatori la nivelul a 10 piețe europene (Germania, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Franța, Italia, Polonia, Suedia, Turcia și România), între 5 și 18 mai 2016. Marja de eroare a studiului este de +/- 1% la nivel total și +/- 3.1% la nivelul unei piețe locale. Studiul a fost gestionat de Norstat, companie globală de studii și cercetări.

####

9 iunie 2016