Strainii cumpara birourile cu chiriasi cu tot

Revista CAPITAL - 26.11. 2003

   
 

                     Firme din Germania si Austria investesc in cladiri noi, finisate si deja ocupate

        Mari companii imobiliare straine investesc zeci de milioane de dolari in cladiri uriase de birouri. In acest an s-a lansat moda de a cumpara cladirea noua la cheie, cu chiriasi cu tot, doua tranzactii pe acest segment de piata atingand aproape 60 milioane de euro.

    Bani multi, zeci de milioane de euro la o singura strangere de mana, in timp scurt, este visul oricarui operator in piata imobiliara. In acest an, minunea s-a intamplat de doua ori pe piata bucuresteana, iar pentru urmatorii doi-trei ani se anunta vremuri si mai bune. "Sunt mai multi investitori interesati, in mare parte austrieci si germani, care poarta discutii pe piata.

          Totul este de vanzare.

     Potentialii cumparatori sunt interesati de cladiri, dar si de contractele de inchiriere", declara Mihnea serbanescu, director al agentiei Echinoxx DTZ. Potrivit estimarilor acestei companii de consultanta imobiliara, acum este un moment propice pentru astfel de investitii, deoarece oferta este in crestere, piata se stabilizeaza, iar chiriile la spatiile de birouri de clasa A vor creste pe termen scurt. Unul din marii investitori europeni care au intrat pe piata este Europolis Invest.

        Recent, grupul Europolis a batut palma cu GTC Romania si a cumparat cu 31 milioane de euro cladirea Europe House, din Bucuresti. "In prezent, ne concentram doar pe Bucuresti si pe sectorul de birouri. In viitorul imediat ne propunem sa investim circa 100 milioane de euro in Romania si cautam parteneri pentru a dezvolta afaceri pe termen mediu si lung", afirma Wolfgang Lunardon, director general Europolis Invest.

        Compania isi propune insa sa cumpere doar cladiri finisate cu chiriasi cu tot (cu grad de ocupare de 100% si contracte cu o durata cat mai mare) sau proiecte in constructie, dar care au deja contracte de preinchiriere pentru cel putin 70% din spatii. Primii investitori straini care au avut curajul sa fie pionieri pe piata romaneasca obtin acum profituri considerabile din aceste tranzactii.

        GTC Romania, proprietarul de la care a cumparat Europolis, a castigat cel putin zece milioane de dolari din afacerea Europe House. "Proiectul a demarat in 1999, la achizitionarea terenului, si a costat in total 23 milioane de dolari, cu tot cu constructie si promovare", a declarat Shimon Gallon, Country Manager GTC.

        Europe House este o cladire de clasa A, cu spatii largi, intr-o locatie excelenta (langa Guvern), a fost construita la standarde internationale de calitate, dispune de facilitati de administrare si, cel mai important, are chiriasi cu contracte pe termen lung, printre acestia numarandu-se si Orange Romania.

        Acum, GTC a obtinut prin vanzare 31 milioane euro, la care se adauga si chiriile substantiale in cei aproape doi ani de operare. Compania GTC nu se opreste aici si va continua sa investeasca pe aceasta piata, avand demarate lucrarile pentru un alt sediu de birouri, cu galerii comerciale la parter - America House, situat tot in Piata Victoriei, si in faza de studii de fezabilitate un alt proiect. Spre deosebire de Europolis, GTC lucreaza si ca developer, ca investitor in teren, studii, proiectare si este in acelasi timp si antreprenor general.

        CAIB, divizia imobiliara a HVB, este si ea prezenta din acest an in Romania si a achizitionat cladirea Opera Center, cu 38 milioane de dolari. O alta mare investitie va fi cladirea Charles de Gaulle, cu 15 etaje, viitorul sediu Connex. Un investitor strain de acelasi calibru este si compania Immoconsult, divizia imobiliara a Wolsbank, care se afla de cinci ani in Romania.

        Pana acum, Immoconsult a finalizat doua cladiri de birouri de clasa A: Budisteanu Business Center, cu o suprafata de aproximativ 4.000 mp, situat in centru, si Baneasa Business Center, cu aproximativ 10.000 mp, in zona de nord a Capitalei. "Inalta calitate a spatiului de birouri si a serviciilor oferite a atras multe nume mari, printre chiriasi numarandu-se: Colgate-Palmolive, Opel, Altheimer& Grey, Egnatia Bank, Schering-Plough, Bosch Siemens si multi altii", declara Radu Lucianu, Commercial Department manager la Eurisko. Budisteanu Business Center este 100% inchiriat, in timp ce in Baneasa Center rata de ocupare a atins 90%. Investitia totala a Immoconsult este de peste 15 milioane de euro.

        "Immoconsult a demarat deja doua proiecte noi, ambele situate in imediata vecinatate a Pietei Victoriei, in ceea ce se prefigureaza a fi noul centru de afaceri al Bucurestiului, insumand peste 19.000 de mp de spatii de birouri. In acest fel, investitiile Immoconsult pe piata romaneasca vor creste cu mai mult de 100%", adauga Radu Lucianu. Ambele proiecte sunt disponibile pentru pre-inchiriere, la fel ca viitoarele proiecte GTC si inca alte doua mari blocuri turn care se vor inalta in aceasta zona. In Bucuresti exista in acest moment 19 cladiri noi de birouri la standarde inalte, 15 dintre acestea putand fi oricand o viitoare achizitie de asemenea proportii.

      Acesta este doar inceputul

Opera Center

Cumparator: CAIB, Austria
Vanzator: Portland Trust, Cehia
Investitie: 20 milioane de dolari, din 2000
Pret de vanzare: 38 milioane dolari, primavara 2003
Descriere: sapte nivele, o suprafata totala de 17.500 mp desfasurati, parcare subterana pe doua nivele, cu 132 de locuri.
Chiriasi: ING, Nederlanden, Colliers International.

Europe House

Cumparator: Europolis Invest, Austria
Vanzator: GTC
Investitie: 23 milioane de dolari, din 1999
Pret de vanzare: 41 milioane dolari, toamna 2003
Descriere: Suprafata de inchiriat totala de 14.000 mp
Chiriasi: Orange, care a semnat un contract ferm pentru o suprafata de 7.000 mp de spatii.


Maria Seder

 

 

26 November 2003