0-276-72993605.jpgCererea de pe piaţa imobiliară continuă să fie destul de mare, deşi în 2006 au fost închiriate aproximativ 200.000 mp de spaţii de birouri de calitate, iar în următorii doi ani stocul actual va fi suplimentat cu peste 70% şi va depăşi 600.000 metri pătraţi, potrivit analiştilor companiei DTZ Echinox.

"Lipsa spaţiilor în zonele centrale va face ca piaţa să rămână într-o continuă fierbere şi într-o permanenţă căutare de terenuri pentru dezvoltarea proiectelor", au declarat analiştii DTZ. Reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară au menţionat că în 2008 va fi dislocat pe piaţă un nou stoc semnificativ de spaţii de birouri care va atrage în special interesul băncilor şi al companiilor de asigurări.

Chiriile nu vor cunoaşte modificări semnificative în 2007–2008, pe fondul cererii de birouri în continuă creştere, potrivit consultanţilor imobiliari. "În aceste condiţii, spaţiile de calitate pot fi pre-închiriate la valori apropiate de 15 euro/metru pătrat/lună", susţin reprezentanţii Colliers într-un raport pe segmentul birouri.

Contractele anului 2006 s-au semnat la o chirie medie de 19,2 euro/metru pătrat în cazul spaţiilor în clădiri existente, localizate central, în timp ce amplasamentele non-centrale au fost tranzacţionate cu16,9 euro/metru pătrat.

Tranzacţiile de investiţii pe segmentul spaţiilor de birouri au ajuns, anul trecut, la aproximativ 382 milioane euro, potrivit companiei imobiliare CB Richard Ellis. În semestrul al doilea din 2006 au fost încheiate tranzacţii în valoare de 222 milioane euro, în creştere cu 39% faţă de primul semestru, când valoarea acestora era de 160 milioane euro.

Sursa

20 March 2007