Statul incepe sa dea bani pentru centrale termice
Evenimentul Zilei - 14.11.2005
 

Subventia pentru inlocuirea sobei este de 10 milioane de lei vechi

Aproape 200.000 de romani vor beneficia, in curand, de sprijin guvernamental pentru a-si monta in case arzatoare automate sau sa-si inlocuiasca sobele ineficiente cu centrale termice, dupa publicarea normelor metodologice si tiparirea bonurilor valorice prin care se acorda ajutorul.
Ajutorul guvernamental este de 1.000 de lei noi pentru achizitionarea unei centrale termice, sau de 200 de lei pentru un arzator automatizat, putand fi subventionate maximum trei arzatoare.
Beneficiarii programului guvernamental sunt persoanele singure si familiile care au un venit pe membru de familie cel mult echivalent salariului minim brut pe economie (adica 310 lei noi), au contract individual de furnizare a gazelor naturale si se incalzesc inca cu ajutorul sobelor de teracota pe baza de gaze.

Traseul birocratic

Intr-un comunicat de presa, Dana Sofia, directorul executiv al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Centrale Termice - APICT, a explicat ca, pentru dobandirea ajutorului guvernamental, este necesara parcurgerea unui traseu ce include: obtinerea unui aviz de solutie tehnica de la furnizorul de gaze naturale si contactarea unor firme autorizate de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) - si/sau de Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (ISCIR) care sa realizeze proiectul instalatiei de incalzire.
Urmatorul pas este depunerea unui dosar ce include atat aceste doua documente, cat si o cerere tip, la Directia teritoriala de munca de care apartine solicitantul. La primirea documentelor, Directia va verifica daca solicitantul se incadreaza in conditiile stabilite prin lege si norme, efectuand o ancheta sociala si va da un raspuns in termen de 15 zile de la depunerea cererii.

Criterii de alegere

Deoarece pe piata sunt foarte multe tipuri si marci de centrale, Dana Sofia a sfatuit beneficiarii programului guvernamental ca la alegerea centralei sa ia in considerare in primul rand randamentul, consumul de gaz, precum si debitul si temperatura apei calde menajere.
Alte considerente importante sunt modalitatea de instalare, cea de utilizare si siguranta in exploatare, dar si alte functii suplimentare - de exemplu, protectie la inghet, senzor de evacuare a gazelor arse, protectie electrica etc.

Adriana Tomasevici - Evenimentul Zilei

14 November 2005