Agenţia Naţională pentru Locuinţe devine „trendsetter" pe piaţa dezvoltărilor rezidenţiale

Statul, dezvoltatorul poporului în imobiliarePe o piaţă imobiliară decimată, cu proiecte având finalitate incertă sau chiar amânate, ANL devine singurul dezvoltator cert din rezidenţial. Fără probleme cu finanţarea sau găsirea clienţilor, Agenţia este si printre puţinele organisme din ţară care au trecut de la vorbe la fapte în ceea ce priveste aplicarea tehnologiilor performante si a soluţiilor neconvenţionale în construcţia proiectelor sale.

Cresc investiţiile statului în sectorul construcţiilor, inclusiv în cel al construcţiei de locuinţe. Bugetul alocat Ministerului Dezvoltării Regionale si Locuinţei (MDRL), responsabil cu investiţiile în construcţii, este cu 83,5% mai mare faţă de anul trecut, crescând la 1,44 miliarde de lei, faţă de 788 de milioane de lei, cât este valoarea preliminată a investiţiilor în 2008. Desi la Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) încă nu se stiu exact amănuntele programului de „relansare" a construcţiilor, cum ar fi amplasamentele, tipul locuinţelor si cărui program vor aparţine (ipotecar sau tineret), cert este că în acest an numărul locuinţelor promise a fi finalizate va fi de 2,1 ori mai mare faţă de ce s-a recepţionat în 2008.

Construind anul trecut nu mai puţin de 2.761 de locuinţe, ANL este în prezent cel mai important dezvoltator rezidenţial din ţară. Practic, volumul livrat de Agenţie se apropie sau chiar depăseste numărul de unităţi rezidenţiale estimate a fi livrate anul trecut în cadrul tuturor ansamblurilor private din Bucuresti (circa 1.500-2.500). De fapt, la nivelul Capitalei, ANL a avut în 2008 cel mai mare spor de locuinţe, fiind furnizorul a circa 800 de unităţi, din care 713 au fost scoase la vânzare prin credit ipotecar, iar 83 distribuite prin programul locuinţe pentru tineri (cu chirie).

În 2009, un an privit cu multă neîncredere de către dezvoltatorii privaţi, ANL dublează miza. Potrivit declaraţiilor ministrului Vasile Blaga, în acest an programul de investiţii privind construcţia de locuinţe va fi de circa 170 de milioane de euro (685 de milioane de lei), avându-se în vedere finalizarea a 5.985 de locuinţe si începerea lucrărilor pentru alte 18.700 de apartamente.

Unde se construieste

Circa 80% din locuinţele cu credit ipotecar pe care ANL le are în execuţie sunt concentrate în Bucuresti, în principal în cele două mari ansambluri începute încă în guvernarea Adrian Năstase: „Brâncusi", din Drumul Taberei, si „Henri Coandă", din Băneasa. Cele două totalizează 1.579 de locuinţe, apartamente si vile.
Cartierul „Brâncusi" este cel mai mare cartier de locuinţe pentru tineri din ţară, aici construindu-se până în prezent 1.679 de apartamente. De asemenea, ANL are în construcţie pe această locaţie 134 de case si 397 de apartamente prin programul de credit ipotecar.

În cazul ansamblului „Henri Coandă", desi mare parte din locuinţe sunt finalizate, ANL nu poate efectua recepţia din cauza întârzierilor în realizarea drumurilor si utilităţilor, lucrări aflate în sarcina autorităţilor locale (Primăria Sectorului 1 si Voluntari). Este vorba despre 1.107 case la care se adaugă 121 de apartamente în blocuri (P+3/4 E). Agenţia susţine că numai după realizarea infrastructurii aparţinând primăriei (sistematizare teritoriu, canalizare, drumuri) pot fi derulate investiţiile celorlalte utilităţi - energie electrică, gaze, iluminat.

Amplasamentele de mai mică amploare din Bucuresti, precum Intrarea Godeni si Virtuţii (sectorul 6), Maior Băcilă Vasile (sectorul 2) si strada Parcului (sectorul 1), totalizează un număr de 349 de apartamente aflate în diverse faze de execuţie.
În ţară, cele mai importante proiecte cu credit ipotecar dezvoltate de ANL sunt localizate în orasele Ploiesti, Tulcea, Bacău, Piatra-Neamţ si Câmpina (Prahova). În total, sunt în construcţie circa 600 de locuinţe.
Programul locuinţe pentru tineri este mult mai generos si răsfirat în comparaţie cu proiectele comerciale ale ANL. În prezent, agenţia are în execuţie aproape 5.000 de apartamente în 87 de localităţi din 35 de judeţe. Cele mai mari programe sunt în derulare în Piatra-Neamţ, Bucuresti, Drobeta-Turnu Severin, Zalău, Târgoviste, Făgăras, Medias si Craiova.

ANL tace si face

Unul dintre aspectele puţin mediatizate cu referire la locuinţele ANL este utilizarea tehnologiilor performante si a soluţiilor neconvenţionale pentru asigurarea agentului termic. Programul-pilot derulat de Agenţie (numai în cazul locuinţelor pentru tineri) prevede utilizarea unor tehnologii care să ducă la scurtarea duratei de execuţie a lucrărilor (graţie unor elemente cu greutate redusă), cresterea performanţei energetice a clădirilor, dar si utilizarea de surse de energie neconvenţionale. Spre exemplu, proiectul ANL din localitatea Cogealac (Constanţa) prevede montarea de panouri solare, iar în proiectele altor cinci ansambluri rezidenţiale ANL din Lugoj, Cehu Silvaniei (Sălaj), Roznov (Neamţ), Sâncraiu de Mures (Mures) si Baia Sprie (Maramures) se are în vedere instalarea de pompe de căldură pentru încălzirea spaţiilor si prepararea apei calde menajere.

Sursa

11 February 2009