În Călăraşi, piaţa imobiliară nu reuşeşte să-şi mai revină. Situaţia este mai rea chiar şi decât anul trecut - nu se mai tranzacţionează proprietăţi valoroase, potenţialii cumpărători studiază îndelung până când aleg o locuinţă. Astfel că, din aproape zece agenţii imobiliare, câte activau în urmă cu trei ani, astăzi a mai rămas numai una.

21708-calarasi.jpgApartamentele cu un preţ atractiv sunt cele care se mai tranzacţionează, deşi programul Prima Casă nu a reuşit să se impună pe piaţă. Principala modalitate de plată rămâne cu bani cash, mai ales datorită speculanţilor de etnie rromă. Aceştia cumpără locuinţe cu bani jos, astfel că negociază puternic preţul, după care le vând în rate, spun consultanţii din zonă.

„Programul Prima Casă este bun pentru Bucureşti şi oraşele mari, în oraşele mici nu a avut un mare succes. Eu nu am simţit vreo influenţă în piaţă, nici anul acesta, nici anul trecut. Aproximativ 30% dintre clienţi apelează la această formă de finanţare, circa 10% se folosesc de alte tipuri de credite, iar 60% dintre cumpărători plătesc cu bani gheaţă", spune Adrian Arvinte, managing partner Hera Imobiliare.

  • Garsonieră - 15.000 euro
  • Apartament cu două camere - 25.000 euro
  • Apartament cu trei camere - 30.000

„Un apartament cu două camere poate costa şi 20.000 euro, poate costa şi 35.000, în cazul celor moderne şi poziţionate în centru. Iar un apartament cu trei camere, de asemenea, poate costa şi 30.000 euro sau poate ajunge şi la 45.000 euro, în funcţie de zonă. Amplasamentul unui apartament îi poate modifica preţul chiar şi cu 50%", exemplifică reprezentantul Hera Imobiliare.

Oferta de terenuri din oraş nu este pe gustul puţinilor clienţi rămaşi

Pe segmentul comercial, tranzacţiile se întâmplă rar în Călăraşi, astfel că a făcut valuri anul acesta compania Kaufland. Nemţii urmează să deschidă un supermarket pe un teren de două hectare, pentru care au plătit două milioane euro.

Nici pe partea rezidenţială lucrurile nu sunt mai îmbucurătoare. Există clienţi interesaţi de loturi de teren, dar numai în oraş şi doresc suprafeţe generoase, peste 500 mp, cu deschidere mare la stradă. Iar terenurile care mai sunt libere în Călăraşi, nu au deschidere mare, astfel că nu prea sunt clienţi.

„În Călăraşi nu există teren bine proporţionat, în oraş, într-o zonă domestică. Am vândut de curând cu 115 euro/mp, dar avea toate utilităţile, într-o zonă centrală-semicentrală, pe strada principală. Preţul unui teren similar, în perioada de vârf, depăşea 200 euro/mp", declară Adrian Arvinte.

Companiile cu angajaţi din alte oraşe susţin piaţa chiriilor

Activitatea de pe piaţa chiriilor este suţinută, în mare parte, de companiile care au contractat diverse lucrări în Călăraşi. Chiar dacă bugetul unei firme nu este la fel de strict ca cel al unei persoane obişnuite, chiriile tot au mai scăzut, faţă de anul trecut. Dar nu dramatic, ci cu până în 10%.

  • Garsoniera - 150 euro/lună
  • Apartament cu două camere - 150-250 euro/lună
  • Apartament cu trei camere - între 200 şi 350 euro/lună

CITEŞTE ŞI ONU: România, între primele zece ţări ale lumii care vor dispărea

28 October 2011