Specialiştii speră într-o revenire a pieţei imobiliare în 2009Primăvara lui 2009 ar putea aduce o normalizare a pieţei imobiliare din România. Ritmul va fi însă ceva mai scăzut decât în anii trecuţi. Evoluţia viitoare depinde foarte mult şi de bănci şi de condiţiile de creditare pe care le vor acorda.

Estimările au fost făcute de o serie de jucători imobiliari pentru agenţia de presă NeswIn. Aceştia mai spun că, deşi pentru 2009 au fost anunţate circa 7.000 de noi locuinţe, speranţele sunt mici în ceea ce priveşte finalizarea lor.

Piaţa imobiliară ar putea intra într-un ritm normal din primăvară, mai scăzut totuşi decât în trecut. Totul depinde mult şi de bănci, care trebuie să îşi adapteze condiţiile de creditare, au spus pentru NewsIn consultanţii imobiliari şi o parte din principalii jucători din imobiliare.

Nimrod Zvik, directorul de marketing al companiei RomaniaInvest, a declarat pentru NewsIn că la începutul lui 2008, situaţia pieţei imobiliare putea fi caracterizată drept excelentă, fiind înregistrate vânzări record în cadrul ansamblurile rezidenţiale bune. Tranzacţiile au scăzut însă pe perioada de vară şi au stagnat în toamnă. Motivul: starea de aşteptare a clienţilor şi noile condiţii de creditare. Zvik mai crede că încet-încet vânzările din domeniul de real estate vor începe să crească progresiv. Decisive vor fi însă noile norme ale Băncii Centrale.

La rândul său, directorul general al Quantum Management & Consulting, Andrei Apetrei, susţine că 2008 a început bine şi s-a terminat prost. Există un blocaj în acest moment, iar cauzele lui sunt multiple, de la nivelul guvernului până la cel al cumpărătorului obişnuit. 

Apetrei crede că în 2009 se vor putea vinde locuinţele sociale de până în 380.000 lei, dar numai dacă guvernul îşi va ţine promisiunea, aducându-şi aportul în susţinerea acestor proiecte.

Şi Adrian Nicolescu, directorul departamentului de evaluare al CB Richard Ellis-Eurisko crede că efectele crizei financiare se resimt puternic pe piaţa imobiliară locală.

Deşi 2008 trebuia să fie un an concurenţial, cu multe proiecte rezidenţiale finalizate, în primele 10 luni au fost livrate doar 900 de noi unităţi locative. Pentru acest an, statisticile indică un stoc nou de aproximativ 7.000 de locuinţe. Reprezentantul CB Richard Ellis-Eurisko este rezervat însă în ceea ce priveşte atingerea acestui total. Nu putem anticipa ceea ce se va întimplă pe piaţă.

Cel mai probabil se vor finaliza doar proiectele mici şi medii, unde construcţia se află într-un stadiu avansat şi care sunt vândute în proporţie de minimum 50%, mai spune Nicolescu. În ceea ce priveşte proiectelor mari, compania cred că va fi realizată doar o fază, de 100-150 de unităţi. 

Sursa

8 January 2009