Anul acesta doar patru mall-uri noi. Nu există niciun dubiu: garsonierele şi apartamentele cu două camere sunt cele mai tranzacţionate proprietăţi în această perioadă! O spun cu convingere atât reprezentanţii agenţiilor imobiliare, cât şi dezvoltatorii imobiliari care întocmesc tot soiul de studii în piaţă pentru a şti exact ce îşi permite acum românul să cumpere.

14602-148991-spatiile.jpgMajoritatea celor care se în­cumetă în această perioadă să investească într-o locuinţă, se uită spre garsoniere şi apartamente cu două camere. Nu este neapărat ceea ce îşi doresc, ci este mai degrabă ceea ce le permite buzunarul. „Suntem o familie tânără, avem un bebeluş de nouă luni şi ne căutăm o casă. Am vrea trei camere, dar nu avem suficienţi bani. Aşa că ne vom mulţumi cu două camere, în primă fază.", spune Laura Brezan, o tânără din Bucureşti. „Am vrut neapărat apartament nou şi mi-au ajuns banii doar pentru două camere. Prefer două camere noi, decât trei camere vechi.", ne mărturiseşte Ciprian Floroiu.

De ce se orientează ­cumpărătorii spre ­garsoniere şi apartamente cu două camere?

„Pentru că vorbim în general de bugete de până în 60.000 euro, bugete aferente programului Prima Casă. Oamenii nu mai sunt atât de îndrăzneţi să meargă pe bugete mari care ar angrena şi alţi codebitori pentru că sunt speriaţi de situaţia economică. Ca urmare, se focalizează pe ceea ce pot suporta lunar în mod real, o rată de câteva sute de euro. Oamenii ar vrea să meargă spre trei camere, dar îi opreşte aspectul financiar, nu pot să plătească aceste trei camere.", apreciază Ruxandra Cleciu, preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare.

„Garsonierele şi apartamentele cu două camere sunt cele mai tranzacţionate în această perioadă, deoarece presupun costuri mai mici şi se încadrează în programul Prima Casă. Garsonierele şi apartamentele cu două camere sunt căutate şi de cei care au locuinţe de trei şi patru camere şi care vor să-şi diminueze cheltuielile. Sunt pensionari, oameni în vârstă care stau în locuinţe mari şi de teama costurilor de întreţinere se gândesc la o relocare şi vând.", precizează Tănţica Lascu, manager Rond Imobiliare. Este şi cazul familiei Georgescu care se gândeşte să se mute din apartamentul de trei camere pe care îl au în Rahova în unul cu două camere. „Până acum au fost şi copiii acasă. S-au căsătorit şi au plecat la casele lor. Noi suntem doi pensionari. Ce sens are să stăm într-un apartament cu trei camere? Ne gândim să ne mutăm la două camere. Acum să vedem dacă reuşim să vindem.", ne-a declarat Rodica Georgescu.

Dezvoltatorii se mulează pe cererea din piaţă

Niciun dezvoltator nu îşi mai permite să construiască şi să nu vândă repede. De aceea, înainte de a porni vreun proiect, se fac studii serioase de piaţă. Trebuie să ştii exact ce vrea clientul, altfel vânzările nu merg. Aşa a făcut şi dezvoltatorul unui proiect de 500 garsoniere ce urmează să fie construite în trei cartiere din sudul Bucureştiului. „La baza proiectului stau foarte multe studii de piaţă care au vizat puterea de cumpărare şi dorinţa de cumpărare a clientului. În momentul în care s-a început proiectul, s-a luat decizia de a se intra doar pe această nişă de garsoniere. Este un proiect major care se adresează în general tinerilor. Există o cerere foarte mare de garsoniere în piaţă, dovada clară este ansamblul din Brâncoveanu care este vândut în totalitate în momentul de faţă. Prima etapă cuprinde 250 garsoniere, dintre care 100 sunt deja date în folosinţă şi restul de 150 vor fi finalizate în luna martie 2011.", susţine Cătălin Grigore, manager Premier Imobiliare. „Dezvoltatorii se reorientează în construcţia de locuinţe. Noi avem un grup de clienţi greci care au achiziţionat un teren pe care vor construi garsoniere şi apartamente de două camere cu TVA 5%, pentru a intra în programul Prima Casă. Dezvoltatorii se gândesc să nu depăşească 1.000 euro/mp. Vor construi garsoniere de 35 mp şi apartamente de două camere de maximum 50 mp, astfel încât să aibă preţuri cuprinse între 40.000-60.000 euro.", ne-a mai declarat Tănţica Lascu, manager Rond Imobiliare.


Sursa

27 October 2010