Legea picnicului a însemnat o oportunitate pentru piaţa de construcţii din România. Companiile interesate să facă afaceri cu statul au propus deja mai multe proiecte de dezvoltare pentru zonele de picnic omologate. După cum era de aşteptat, trendul eco s-a impus puternic în acest domeniu. IMOPEDIA.ro vă spune cum ar putea arăta zonele special amenajate pentru picnic.

25585-picnic-design-2012_locul-i_2_.jpgPicnicul este un sport naţional pentru români, iar autorităţile locale au decis să transforme acest lucru într-o dublă oportunitate: pe de o parte, autorităţile pot să acorde noi contracte unor firme de arhitectură, dezvoltare şi construcţie, iar pe de altă parte, să ofere o imagine civilizată oraşelor. Aşa se face că aceste zone de picnic, cerute prin legea picnicului, au început deja să capete formă. Aşa cum era de aşteptat, trendul eco este primul luat în calcul, pentru aceste proiecte.

25591-picnic-design-2012_locul-i_1_2.jpg„Dorim ca, împreună cu tinerii arhitecţi, să propunem un model de amenajare a zonelor de picnic care să fie deopotrivă prietenos cu mediul, dar şi modern. Designul locului poate constitui un motiv în plus care să-i atragă pe oameni la picnic. Desigur, iubitorii ieşirilor la iarbă verde vor conştientiza că se pot bucura şi mai mult de natură dacă adoptă, în acelaşi timp, un comportament responsabil faţă de mediu. Un prim pas în acest sens, pe cât de simplu, pe atât de important, este să colecteze selectiv deşeurile de ambalaje.” a declarat Lorita Constantinescu, Director de Relaţii Publice şi  Comunicare, Eco-Rom Ambalaje.

25592-picnic-design-2012_locul-ii_2.jpgA existat chiar şi un concurs de proiecte de amenajare, numit Picnic Design 2012, prin care tinerii arhitecţi au putut să îşi pună în practică cele mai inedite idei pentru amenajarea zonelor de picnic cu un design contemporan, practic, cu un impact minim asupra spaţiului natural şi în conformitate cu Legea Picnicului. Proiectul numit „Pallet Picnic Park” a fost cel mai eco-creativ proiect de amenajare a unei zone de picnic şi câştigătorul premiului întâi al competiţiei. Zona de picnic este realizată în întregime din module de paleţi din lemn. Totul, de la locurile de relaxare, mese, suporturi pentru biciclete, grătarele, ba chiar şi ecranul de proiectat filme sau elementele de iluminat, se încadrează perfect în cadrul natural, sunt prietenoase cu mediul şi extrem de practice pentru desfăşurarea activităţilor la picnic.

25593-picnic-design-2012_locul-iii_2.jpgPe lista celorlalte proiecte premiate se află încă o idee de amenajare cu un impact minim asupra mediului, în care elementele de decor sunt camuflate într-o îmbrăcăminte de verdeaţă.

Totuşi, până să fie şi implementate aceste proiecte, este nevoie de mai multe etape de aprobări din partea Municipalităţii. Legea picnicului impune însă amenajarea acestora în cel mai scurt timp posibil.

CITEȘTE ȘI Top 10 – Parcuri internaţionale celebre

 

12 July 2012