Spatiile de birouri din Capitală sunt epuizate deja pentru că piaţa funcţionează după modelul pre-închirierilor, iar pentru 2008 analiştii estimează şi o nouă creştere a chiriilor de până la 25%, a declarat astazi Mihaela Cnobloch, consultant în cadrul departamentului birouri al companiei DTZ Echinox.

Potrivit consultantului imobiliar al DTZ, stocul de spaţii de birouri până la sfârşitul anului 2007 au ajuns la circa un milion de metri pătraţi, iar estimările pentru anul în curs relevă faptul că până la sfârşitul lui 2008, se va ajunge la peste 1,4 milioane metri pătraţi. "Rata de ocupare este extrem de mare şi mai degrabă putem vorbi de spaţii vacante de până la 1%", susţine Cnobloch.

În ceea ce priveşte zonele preferate de investitori pentru construirea de birouri în Capitală acestea rămân în continuare Nord, adică Băneasa, Pipera şi Barbu Văcărescu, cu preponderenţă. "Datorită faptului că oferta încă este în deficit faţă de cererea de spaţii în continuă creştere, nivelul chiriiilor a crescut cu cel puţin 20% şi estimăm ca o nouă creştere pentru 2008 să nu depăşească 25%. Totodată, având în vedere că s-au încheiat tranzacţii cu un randament în jurul cifrei şase în 2007, estimăm pe 2008, un randament sub această valoare, pentru schemele de top sau cel mult egal cu şase", a mai spus consultantul DTZ.

În ceea ce priveşte segmentul industrial, în 2007 s-au tranzacţionat cel mai mult terenurile din vestul Capitalei, datorită prezenţei autostrăzii, aceasta fiind un catalizator al dezvoltarilor industriale. Reprezentanţii DTZ susţin că marjele de preţ între care variază terenurile pe categorii sunt de 60 – 120 euro/mp pentru industrial, depinzând de apropierea de centură, 120 – 250 euro/mp pentru comercial, în funcţie de deschiderea la DN1, precum şi de caracteristicile urbanistice şi între 80 – 300 euro/mp pentru rezidenţial, depinzând de calitatea drumului de acces, prezenţa utilităţilor şi parametri urbanistici.

"Creşterea preţurilor terenurilor cu destinaţie industrială a fost mult mai puţin abruptă, înregistrand creşteri de 20 – 40%, dar acest trend se va menţine şi pentru 2008. Din punct de vedere industrial, zonele preferate sunt vestul şi sudul Capitalei, din cauza infrastructurii existente şi din cauza preţurilor încă acceptabile pentru dezvoltatori", a declarat Ionuţ Ciocan, consultantul senior în departamentul industrial al companiei DTZ Echinox.

Potrivit analistului, zona care s-a dezvoltat cel mai mult din punct de vedere imobiliar este Otopeni, iar localităţile din jurul Bucureştiului care vor cunoaşte o ascensiune imobiliară surprinzătoare în următorii ani vor fi cele din vestul Capitalei – Chiajna, Ciorogârla şi Bolintin.

Sursa

11 January 2008