Dezvoltatorul şi operatorul portughez de centre comerciale Sonae Sierra, care deţine în România proiectul River Mall din Râmnicu-Vâlcea, a anunţat că a închiriat 40% din suprafaţa Adora Mall din Craiova, proiect ce urmează a fi deschis publicului în partea a doua a anului.

18850-adora_mall_b631fc0ac2.jpgProiectul dispune de o suprafaţă de 59.000 mp, împărţită între 190 de magazine şi va fi al doilea mall din Craiova, după Electroputere Parc, a cărei finalizare este programată pentru semetrul doi al acestui an.

Cel mai nou chiriaş al centrului comercial este Pure Fitness, care a închiriat un spaţiu de 2.100 mp pentru un centru de sănătate şi fitness. Pe lângă acest contract, Sonae Sierra a mai semnat precontracte cu retailerii Cora, Cinema City, Orsay, Inmedio, Arsis, Total Wash, Sport's Pub, Best of Browling şi Maxbet.

Compania şi-a exprimat intenţia, în 2008, de a construi în România trei centre comerciale la Ploieşti, Craiova şi Bucureşti, investiţii care totalizează circa 900 milioane euro, pentru care însă nu a fost anunţat programul de dezvoltare, revizuit din cauza problemelor financiare. Pentru toate cele trei proiectele, compania dispune de teren.

Sonae Sierra deţine 49 de centre comerciale la nivel internaţional şi administrează o suprafaţă totală de închiriat de peste două milioane de metri pătraţi.


Sursa

2 June 2011