Fondul britanic de investiţii Carpathian, desprins de Dawnay, Day Carpathian după falimentul acestuia, a ieşit într-un final de pe piaţa românească după cinci ani de pierderi continue. Din cei 900 mil. euro, pe care investitorii au anunţat cu convingere că îi vor investi în România, au fost plasaţi în jur de 40 mil. euro, iar câştigurile sunt aproape nule.

26708-macromall_ca164a6ed1.jpgCompania şi-a anunţat intenţia de a părăsi România încă din 2010, când a scos pe piaţă ultimele active pe care le mai deţinea în portofoliu: Macromall Braşov şi două terenuri localizate în Baia Mare şi Satu Mare. Anterior acestui episod, britanicii au decis să vândă participaţia pe care o deţineau în cadrul mallului Atrium Center din Arad, chiar în ziua deschiderii, din cauza unor datorii de 39,8 mil. euro, care la acea dată se preconiza că vor fi extinse până la 59,2 mil. euro.

Compania estima la lansarea centrului comercial că veniturile nete operaţionale ale mallului nu vor depăşi 3 mil. euro pe an, drept urmare directorii consiliului de administraţie nu au considerat că sunt şanse reale de acoperire a datoriilor pe termen mediu.

Anul trecut, investitorii au reuşit să înstrăineze mallul din Braşov şi terenul din Satu Mare pentru numai 2,1 mil. euro, în condiţiile în care cumpăraseră centrul comercial pentru 19 mil. euro. Mallul are o suprafaţă de 7.489 de metri pătraţi şi are ca ancoră magazinul de electronice şi electrocasnice Domo. Evaluarea proiectului a fost trasă în jos de nivelul redus al chiriilor, care atingea şi 2 euro/mp, şi de gradul mare de neînchiriere, care a urcat şi la peste 40%.

În ultimul raport financiar al companiei se precizează faptul că „grupul şi-a vândut participaţia din terenul din Baia Mare, din România (ultimul activ al companiei) pentru un preţ brut de 0,3 mil. euro în 26 iunie 2012“.

Terenul din Baia Mare, în suprafaţă de 125.238 mp, a fost cumpărat de britanici pentru dezvoltarea unui mall în valoare de 50 mil. euro. Întreaga reţea de malluri, care trebuia să fie grupată sub brandul Atrium Centers, trebuia dezvoltată în parteneriat cu o firmă controlată de omul de afaceri Michael Israeli, care deţinea 25% din afacere. Israeli, alături de alţi investitori, a răscumpărat de la britanici doar mallul din Arad şi un teren din Cluj-Napoca.

Carpathian s-a desprins de Dawnay, Day în 2008, când grupul financiar a intrat sub administrare specială, însă problemele au persistat. Britanicii se alătură astfel listei tot mai lungi a investitorilor cu planuri măreţe care s-au retras din România după izbucnirea crizei financiare.

 

Sursa

2 octombrie 2012