Signal Iduna, expertul german în asigurări, lansează două produse de asigurări de sanatate personalizate, în colaborare cu Piraeus Insurance Broker. Pachetele de asigurări sunt adresate clienţilor din retail ai Piraeus Group Romania şi grupurilor de angajaţi din aceste firme.

22538-cladire_07.jpgSignal Iduna, una dintre cele mai importante companii de asigurări de pe piaţa românească, a creat pentru clienţii Piraeus Group două tipuri de asigurări 100% customizate: Piraeus Protect şi Piraeus Medical. Acestea oferă protecţie financiară atât pentru sănătatea beneficiarilor, cât şi în cazul producerii unor evenimente nedorite care pun în pericol viaţa asiguratului.

Piraeus Protect este o asigurare de viaţă care ofera acoperire pentru evenimente ce decurg din accident sau boala. Odată încheiată această asigurare, beneficiarul îşi protejează familia in cazul producerii unor situatii care ar putea genera costuri semnificative. În plus, pentru a asigura o protectie financiară pentru intreaga familie, Piraeus Protect este disponibilă în trei variante: Fit - dedicată salariaţilor, Senior - pentru pensionari, şi Junior -pentru copii.

Piraeus Medical este un pachet de asigurări de sănătate, adaptat de asemenea nevoilor de protecţie specifice fiecărei vârste: FIT, Senior şi Junior.

Cele două asigurări concepute de experţii Signal Iduna acoperă o gamă variată de acoperiri incluzand: indemnizaţii pentru spitalizare, indemnizatii pentru intervenţii chirurgicale, analize de laborator, dar şi consultaţii în cadrul unor specialităţi medicale.

„Prin colaborarea cu Piraeus Broker, am adăugat la  portofoliul Signal Iduna alte două produse de asigurare customizate. Piraeus Protect şi Piraeus Medical au fost realizate pentru a răspunde unor nevoi de protecţie complexe, specifice clienţilor din retail ai Piraeus Group. Pe lângă acoperirea unor riscuri, ele garantează economisirea resurselor vitale din viaţa unui om: timpul şi banii”, a declarat Tiberiu Maier, vicepreşedinte Signal Iduna.

Piraeus Protect şi Piraeus Medical facilitează accesul rapid la serviciile de protecţie, deoarece la încheierea contractului de asigurare nu este necesara evaluarea starii de sanatate a clientului. Contractul de asigurare se incheie prin completarea unei cereri-chestionar şi prin plata primei de asigurare.

Mai mult, clienţii beneficiază de reduceri semnificative dacă achită poliţa de asigurare integral sau prin sistemul Direct Debit. Clienţii pot economisi nu numai bani, ci şi timp, deoarece asigurările de acest tip se pot achita cash, la casieria Piraeus Bank, dar şi prin serviciile de online banking.

Cu o tradiţie de peste 100 de ani în oferirea de servicii financiare şi produse de asigurare la standarde occidentale, Signal Iduna este în prezent printre primii cinci mari jucatori de pe piata germana a asigurarilor. Prezent în Germania, Ungaria, Polonia, Elveţia și România, Grupul Signal Iduna oferă companiilor şi clienţilor individuali soluţii integrate şi 100% personalizate de asigurări de viaţa, sănătate şi accident.

PIRAEUS INSURANCE REINSURANCE BROKER ROMANIA S.R.L. este o societate specializata in activitatile de intermediere si brokeraj in Asigurari si Reasigurari care face parte din grupul financiar PIRAEUS BANK GRECIA.

8 December 2011