Europarlamentarul Adrian Severin este proprietarul a două apartamente, dar ocupă o locuinţă de la stat, lângă Arcul de Triumf. Adrian Severin, deşi nu mai are nicio funcţie în stat din 1997, a refuzat să elibereze apartamentul primit ca demnitar în 1991, pe vremea când era viceprim-ministru.

17323-1.jpgAdrian Severin (57 de ani) deţine în Bucureşti două apartamente, potrivit propriei declaraţii de avere, dar preferă să locuiască într-un imobil aparţinând Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-­APPS), de pe Şoseaua Kiseleff nr. 24, în imediata vecinătate a Arcului de Triumf. Locuinţa a fost atribuită lui Severin la 15 februarie 1991, pe vremea când acesta era viceprim-ministru în Guvernul FSN.

Contractul de închiriere a fost încheiat de Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, în a cărui administrare se afla imobilul din Şos. Kiseleff nr. 24. În 1996, clădirea a fost preluată, cu tot cu chiriaşi, de către RA-APPS, care avea, printre altele, sarcina de a asigura locuinţe de serviciu pentru demnitari. Adrian Severin s-a mai încadrat în categoria celor care au dreptul la o locuinţă de serviciu de la stat doar în 1997, când a fost ministru de Externe. De atunci, nu a mai ocupat niciun post de demnitar.

Lux pe bani puţini

În ciuda pierderii dreptului de a mai beneficia de locuinţă de serviciu pentru demnitari, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Potocolului de Stat a prelungit contractul de închiriere al eurodeputatului şi al altor politicieni până la 18 mai 2014. Conform Regiei, prelungirea s-a făcut legal, conform Legii nr. 17/1994 şi O.U.G. nr. 44/2009.

Cele două acte normative se referă la "prelungirea contractelor de închiriere pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, din proprietatea statului". Nicăieri nu se precizează însă categoriile de chiriaşi pentru care este valabilă prelungirea. Potrivit OUG 80/2001, "pot beneficia de locuinţă de serviciu (...) persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică". Or, din 1997, Adrian Severin nu a mai ocupat o astfel de funcţie. Mai mult, se arată în actul normativ, contractul de închiriere încetează de drept la data pierderii calităţii care a determinat atribuirea locuinţei de serviciu.

Apartamentul lui Adrian Severin are o suprafaţă locuibilă de 192 de metri pătraţi, comparabilă cu cea a unei vile. Pentru luxsoasa locuinţă Severin plăteşte o chirie lunară în valoare de 637 de euro. Apartamentul este unul de lux, dotat inclusiv cu sală de fitness, după cum susţin vecinii. Imobilul are o curte interioară, cu spaţii verzi şi locuri de parcare.

Soţia, preşedinte la bloc

În urmă cu o săptămână, chiar la intrarea în bloc, se aflau parcate maşinile soţilor Adrian şi Emilia Severin, două Volkswagen Golf V, unul de culoare roşie, iar altul, gri metalizat. Deşi Adrian Severin stă mai mult pe la Bruxelles, soţia acestuia nu l-a urmat. "Emilia Severin nu a plecat cu soţul, pentru că lucrează în Bucureşti, este profesoară la Facultatea de Medicină", spune un vecin. Potrivit acestuia, soţia europarlamentarului are şi sarcini administrative în imobilul RA-APPS. "Emilia este preşedinte de bloc. Aici, întreţinerea este foarte mare, ajunge iarna şi la 2.500 de lei pe lună. De aceea, unii locatari mai întârzie cu plata. De multe ori, Emilia Severin le bate la uşă să le reamintească să plătească", a mai spus bărbatul.

O adresă fictivă

Potrivit propriei declaraţii de avere, Adrian Severin deţine 95% dintr-un apartament de 77 mp. Cel de-al doilea titular, cu 5% din suprafaţă, este cumnatul lui Severin, Dan Eugen Pineta, consul al României în Italia. Însă la adresa declarată de Adrian Severin pentru acest imobil, strada Dr. Iacob Felix nr. 17, figurează o clădire de birouri. "Noi suntem proprietari, am cumpărat terenul din Dr. Felix 17, în 2003, de la o firmă românească cu capital italian, Italcont cred că se numea, iar în 2006 am ridicat o clădire de birouri. Nu ştiu nimic de Adrian Severin", a declarat administratorul firmei Acron SRL. Declaraţia este confirmată de şeful pazei imobilului. "Înainte, aici au fost două case vechi. Patronul le-a demolat şi a făcut clădirea de birouri", a declarat bărbatul.

În declaraţia de avere a consulului Dan Eugen Pineta nu apare această proprietate. În schimb, Pineta a declarat un alt apartament, tot pe str. Dr. Iacob Felix, dar cu număr diferit, deţinut în coproprietate cu familia Severin. Din acest apartament, Dan Eugen Pineta deţine 97,5%. Consulul României în Italia, Dan Eugen Pineta, nu a putut fi contactat. Nici Severin nu a fost de găsit după scandalul „Euroşpaga".

Averea lui Severin

Conform declaraţiei sale de avere, Severin are în conturi 840.000 de euro, 234.000 de lei şi 36.000 de dolari. Europarlamentarul este proprietarul unui teren intravilan la Buşteni şi a două apartamente din Capitală.

637 de euro este chiria pe care o plăteşte lunar familia Severin pentru apartamentul de lux de la stat.

2.000 de euro este chiria actuală a unui apartament, în Kiseleff, mai mic cu 10 metri pătraţi decât cel locuit de familia Severin.

6.200 de euro obţine, lunar, Adrian Severin numai din indemnizaţia de europarlamentar.

Profită şi de un imobil nerevendicat

Un alt apartament ce apare în declaraţia de avere a lui Adrian Severin este într-un imobil de pe strada Maria Rosetti. Clădirea impunătoare, antebelică, a fost administrată de ICRAL până la retrocedarea apartamentelor către foştii proprietari. Aici, familia europarlamentarului deţine o locuinţă de 80 mp, în coproprietate cu acelaşi Dan Eugen Pineta.

În perioada boomului imobiliar, un apartament din acest imobil s-a vândut şi cu 350.000 de euro, susţin locatarii clădirii. Un vecin a povestit cum a intrat Adrian Severin în posesia apartamentului: „Locuinţa este împărţită în două, cu hol şi baie comună. Severin a moştenit una dintre părţi, în care au locuit două bătrâne, chiriaşe ale statului înainte de 1990". Potrivit bărbatului, apartamentul nu a fost revendicat de foştii proprietari, aşa că bătrânele au cumpărat de la stat jumătatea în care locuiau cu chirie, în baza Legii 112/1995. „Soacra lui Adrian Severin, doamna Pineta, s-a recomandat nepoata bătrânelor şi ne-a spus că are grijă de ele", a mai spus vecinul.

În schimbul îngrijirii, după moartea acestora, proprietatea ar fi revenit famililor Severin şi Pineta. Potrivit altor vecini, partea de apartament deţinută de Severin nu a fost niciodată locuită de la moartea locatarelor. Vecinii nu-şi mai aduc aminte când l-au văzut ultima oară pe acolo pe Adrian Severin. "Când trebuie să luăm legătura cu ei pentru diverse cheltuieli legate de întreţinerea părţilor comune ale imobilului, vorbim cu cei din jumătatea cealaltă de apartament şi îi anunţă", a declarat un locatar.


Sursa

31 March 2011