Segmentul industrial a dat semne puternice de revenire în 2010, înregistrând un volum total al închirierilor de 39.500 mp în cel de-al doilea semestru al anului trecut şi un total de 94.300 mp la nivelul întregului an, arată cel mai recent raport al CB Richard Ellis România.

16668-170475-industrial1.jpgLa nivel de semestru, creşterea a fost de 190% faţă de primul semestru al anului trecut, iar la nivel anual, în 2010, tranzacţiile de închiriere au înregistrat un plus de 105% faţă de 2009, când nivelul a fost de numai 46.000 mp.

Tranzacţii importante încheiate în 2010

Câteva dintre tranzacţiile majore încheiate în semestrul II din 2010 au fost: o divizie a companiei Röchling-Automotive, AG&Co în Warehouses De Pauw Piteşti (5.000 mp preînchiriere); Geodis Calberson în Prologis Logistic Park (17.400 mp) sau Terwa în Olympian Park Braşov (4.500 mp).

Volumul închirierilor din 2010 a fost dominat însă de zona Bucureşti, unde au fost încheiate peste 53% din tranzacţii, cele mai multe, respectiv 70%, fiind localizate în zona de vest a Capitalei. Acesta este rezultatul faptului că piaţa spaţiilor industriale din Bucureşti este dominată de zona de vest, cea care are acces direct la Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, unde se găseşte peste 75% din stoc. Ca volum de tranzacţii, Bucureştiul este urmat de Timişoara (21% total), Oradea (13%) şi Ploieşti (7%).

Chirii în 2010

Nivelul chiriei prime pentru Bucureşti în semestrul II - 2010 a fost de 4,15 €/mp/lună. Chiriile efective nete sunt la un nivel mai scăzut, întrucât numărul stimulentelor şi al reducerilor de chirie oferite de dezvoltatori chiriaşilor a crescut în ultimele şase luni. În prezent, randamentul prime este de 10,25% şi sunt premise pentru alte scăderi ale acestui indicator, întrucât interesul pentru produse imobiliare de top creşte, inclusiv pentru cele industriale. Majoritatea tranzacţiilor o reprezintă facilităţile de producţie, cu interes scăzut pentru revânzare.

Nivelul spaţiilor noi livrate în România în S2 - 2010 (50.800 mp) este comparabil cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2009-56.000 mp (incluzând spaţiile livrate în afara Bucureştiului). Piaţa spaţiilor ocupate de proprietar reprezintă o parte considerabilă a segmentului de livrări, alţi 20.000 mp de acest tip fiind livraţi în S2 - 2010 (în Sibiu). În total, în 2010, în România oferta de spaţii industriale noi a ajuns la 88.300 mp, plus alţi 20.000 mp de spaţii ocupate de proprietar. Întregul volum al spaţiilor livrate în 2010 a fost aproape egal distribuit între Bucureşti, Ploieşti şi Timişoara.

Pentru 2011 se estimează că expansiunea activităţilor logistice şi de producţie va avea loc în oraşe importante ca Ploieşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Arad, în timp ce în Bucureşti activitatea de dezvoltare se va concentra pe facilităţile deja operaţionale. Cererea pentru terenuri de industrial este în creştere, în special în zone bine cunoscute, precum Bucureşti-Piteşti A1, cât şi în zone în dezvoltare, ca Ploieşti. O cerere crescută se înregistrează pentru terenurile cu destinaţie industrială localizate lângă viitoarea Autostradă A3 Bucureşti-Ploieşti-Braşov.

Cererea pentru terenuri de industrial este în creştere, în special în zone bine cunoscute, precum Bucureşti-Piteşti A1, lângă viitoarea Autostradă A3 Bucureşti-Ploieşti-Braşov, cât şi în zone în dezvoltare, ca Ploieşti unde se desfăşoară proiectul West Park.


Sursa

2 March 2011