Anul trecut eram primii la ritmul de urcat în top, anul acesta suntem tot primii, dar la coborâre. Construcţiile din România s-au redus, în februarie, cu 8,6% faţă de prima lună a anului 2009, fiind cea mai mare scădere din Uniunea Europeană (UE), conform EUROSTAT.

Sectorul construcţiilor dă înapoi ca raculÎn termeni anuali, lucrările de construcţii s-au diminuat cu 6,7%, anunţă biroului european de statistică. Faţă de februarie 2008, România a înregistrat al şaselea ritm de scădere din blocul comunitar.

Cele mai mari scăderi în acest domeniu au fost înregistrate în Slovenia, cu 25%, Germania, cu 20,9%, şi Spania, cu 15,4% faţă de 2008.

Eurostat arată că sectorul construcţiilor a scăzut în UE, în februarie, cu 11,2% faţă de aceeaşi lună din 2008, iar ţările din zona euro au înregistrat o reducere anuală mai mare, de 11,8%, în acelaşi interval.

În unele ţări însă se întrevăd semne de revigorare. Sectorul construcţiilor a crescut, în februarie cel mai mult în Polonia, cu 2,2%, şi Suedia, cu 2,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2008.

 Datele centralizate se referă la 11 din cele 27 de state membre.

21 April 2009