Centrele „La Pedale” doboară record după record! Popularitatea proiectului “La Pedale” şi pasiunea pentru mersul pe bicicletă au crescut semnificativ de la un an la altul.  În acest an, de la redeschiderea centrelor “La Pedale” şi până în prezent un număr record de bucureşteni - peste 35.000 - au pedalat gratuit o bicicletă în Parcurile Herăstrău şi Kiseleff. Astfel, în acest an va fi doborât recordul anului trecut, când pe toată perioada de funcţionare a centrelor (aprilie- noiembrie) peste 40.000 de bucureşteni au pedalat gratuit una din bicicletele verzi puse la dispoziţia lor în cele două parcuri.

34820-la_pedale_2.jpgCa în fiecare an, şi în 2014, Centrele ”La Pedale” amenajate de Primăria Sectorului 1 şi Asociaţia Green Gate vor rămâne deschise pentru amatorii de sport şi mişcare în aer liber până la începutul lunii noiembrie.

Începând din acest an, iubitorii sportului pe două roţi au la dispoziţie, gratuit, 700 de biciclete, cu 200 mai mult faţă de anul trecut. Cei dornici să facă o plimbare trebuie să ştie să meargă cu bicicleta, să cunoască regulile de circulaţie, să aibă un comportament decent şi să aducă bicicletele înapoi în stare bună de funcţionare.

“Mersul pe bicicletă a devenit aproape un simbol al civilizaţiei urbane europene din secolul XXI. În marile oraşe din Europa, oamenii au înţeles că lupta cu aglomeraţia din trafic nu poate fi câştigată la volanul automobilului. De aceea, apelează într-un număr cât mai mare la acest mijloc de transport sănătos, curat şi - de ce nu? - eficient. Scopul nostru, al Primăriei Sectorului 1, este tocmai promovarea acestei soluţii europene la traficul din ce în ce mai sufocant din Bucureşti. Ne urcăm pe bicicletă (şi) pentru că vrem ca Bucureştiul să semene cu marile oraşe din Europa”, afirmă Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Bicicletele verzi sunt disponibile în trei modele - pentru copii, adolescenţi şi adulţi - şi pot fi închiriate doar pe baza buletinului de identitate şi a unui contract de dare în folosinţă. Acestea pot fi folosite pentru o perioadă de maximum două ore, doar în perimetrul parcurilor. Centrele ”La Pedale” sunt deschise după următorul program: luni-vineri în intervalul orar 10:00-18:00, iar sâmbătă şi duminică de la 10:00 la 19:00.

Programul ”La Pedale”, primul sistem de bike-sharing gratuit din România, ajuns la al şaselea an de existenţă, este parte a unei acţiuni demarate de Primăria Sectorului 1 care vizează promovarea mersului pe bicicletă în oraş după un model implementat deja cu succes în principalele capitale europene.

 

8 August 2014