Casieriile Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (DGITL) Sector 1 şi-au extins programul de lucru cu publicul până la sfârşitul lunii martie.

33424-taxes1.jpgPentru a le oferi contribuabililor persoane fizice posibilitatea de a beneficia de bonificaţia de 10% prevăzută pentru plata integrală, cu anticipaţie, până pe 31 martie, a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport, programul casieriilor DGITL Sector 1 a fost prelungit.

Astfel, pentru centrele din Str. Piaţa Amzei nr. 13, Calea Griviţei nr. 208 şi Str. Pajurei nr. 13, programul de lucru cu publicul este de luni până vineri în intervalul orar 08.30-18.30. Casieria din incinta Primăriei Sectorului 1 (şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 9-13) va avea program normal de lucru cu publicul: luni, marţi, miercuri şi vineri – 08.30-16.30 şi joi – 08.30-18.30.

În cazul în care impozitele şi taxele locale, aferente anului fiscal 2014, nu sunt plătite anticipat, acestea pot fi plătite în două tranşe egale, la termenele scadente, respectiv 31.03.2014 şi 30.09.2014.

Pentru a reduce birocraţia, administraţia locală a pus la dispoziţia contribuabililor din Sectorul 1 o gamă variată de modalităţi moderne de plată: plata electronică prin internet banking, plata cu cardul şi plata online prin ghiseul.ro.

Mai mult, până la 31 martie 2014, Primăria Sectorului 1 oferă contribuabililor o alternativă comodă şi sigură de plată a obligaţiilor fiscale. Astfel, cetăţenii din Sectorul 1 îşi pot achita, cu cardul, taxele şi impozitele datorate bugetului local în agenţiile Raiffeisen Bank din Promenada Mall şi Feeria - Băneasa Shopping City. Plata taxelor se poate face cu orice tip de card, în baza buletinului de identitate al contribuabilului.

Administraţia locală a pus la dispoziţia Raiffeisen Bank contul fiscal al contribuabililor, cetăţenii din Sectorul 1 aflând astfel cu exactitate sumele de bani datorate bugetului local, inclusiv eventualele restanţe. Noile locaţii pentru plata taxelor şi impozitelor locale au fost stabilite în baza unui parteneriat, încheiat între Primăria Sectorului 1, Visa Europe şi Raiffeisen Bank.

”Cetăţenii din Sectorul 1 reprezintă cel mai dinamic, productiv şi deschis spre tehnologiile viitorului segment social din România. De aceea, administraţia locală are obligaţia de a se adapta şi de a ţine pasul cu exigenţele comunităţii pe care o reprezintă. În Sectorul 1 am reuşit să introducem tehnologii de ultimă generaţie în plata taxelor şi impozitelor, răspunzând astfel nevoilor cetăţenilor cu program încărcat din această zonă administrativă”, afirmă Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Cele mai importante avantaje de care cetăţenii Sectorului 1 pot beneficia la plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul sunt:

- Confort, rapiditate şi independenţă geografică şi temporală;

- Contribuabilii nu plătesc comision pentru tranzacţiile efectuate online, acesta fiind suportat integral din bugetul Primăriei Sectorului 1;

- Plăţile efectuate cu cardul sunt vizualizate în timp real în baza de date fiscală astfel încât pot fi solicitate certificate fiscale imediat după efectuarea plăţii;

- Site securizat la înalte standarde privind tranzacţiile cu cardul pe internet prin www.ghiseul.ro;

- Posibilitatea plăţii impozitelor şi taxelor locale pentru toate proprietăţile deţinute pe teritoriul României, cu condiţia înrolării în sistem a unităţii administrativ - teritoriale pe raza căreia se situează proprietatea la plata cu cardul prin intermediul www.ghiseul.ro.

 

24 March 2014